Clubul Monarhiștilor Clujeni organizează parastas de pomenire a eroilor din grupul de rezistență anticomunistă Șușman. Dorim să marcăm 64 de ani de la tragica noapte dintre 1 și 2 Februarie 1958, când într-o șură din Tranisu, mureau arși de vii ultimii doi luptători ai grupului, Teodor jr. și Avisalon Șușman. Pentru a continua tradiția ultimilor […]
Cred că trăim într-o epocă lovită de teroarea uitării. Vrem sau suntem îndrumaţi să vrem a nu şti nimic despre noi. Trecutul ţării, al satului, al oraşului, al familiei intră în sfera interesului facultativ sau poate a ridicolului. Suntem bolnavi de a fi cool, de a fi turmă. Vrem să ne ştim parte din acelaşi […]
Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, desfășoară în perioada 2018-2019 cel mai amplu proiect coral din România dedicat Centenarului Marii Uniri – turneul aniversar Capitalele Unirii. Ansamblul a evoluat și va evolua în orașe românești din țară și de peste granițe, precum București, […]
Comunicat de presă Spectacolul omagial-filantropic “Centenar 2018. Iuliu Maniu – Întoarcerea Acasă” a generat o resursă financiară în valoare de 34.500 lei (vânzare bilete şi donaţii). În data de 30 octombrie 2018, suma a fost plătită, în integralitatea sa, Parohiei Greco-Catolice din Bădăcin, care deţine în proprietate Casa Memorială „Iuliu Maniu”. Mulţumim participanţilor la […]
Cornel Jurju Viziunea marxist-comunistă asupra istoriei este profund marcată de obsesia ocultării factorului regal din procesul unionist românesc. Inevitabil această optică istoriografică, deopotrivă nefastă şi influentă, a infestat şi malformat profund cunoaşterea comună/publică privitoare la importantele evenimente din jurul anului 1918. Urmarea este că destui români elaborează percepţii confuze, eronate, inconsistente cu privire la funcţia […]
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” (Cluj), Clubul Monarhiștilor Clujeni, Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (filiala Cluj) organizează expoziţia documentră intitulată “Casa Regală a României în viaţa Clujului”. Parteneri ai evenimentului sunt Muzeul de Istorie al Universităţii “Babeş-Bolyai” şi Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Cluj. Vernisajul expoziţiei, cu un accentuat caracter istoric, va avea loc vineri […]
Acest razboi al comunicatelor , a adus in ultimele zile mari deservicii mișcării monarhiste din România stârnind membrilor ei sentimente de deziluzie, indignare, dezamagire si mai grav dezbinare si descurajare. De la primele ore ale primului comunicat, media romaneasca, aflata azi la un minim istoric de credibilitate având in vedere aservirea bolnavicioasa de care sufera, își arata slăbiciunile
Cornel Jurju De câteva zile toamna îmi pare mai toamnă decât oricând. Din cerul pufos şi cenuşiu, ploaia se revarsă fără răgaz. Atât de fascinant schimbate la faţă, ultimele frunze mai înfruntă resemnate neiertătoarea chemare a ploii, a toamnei… Norii, ploaia, toamna, mă încuie-n casă şi-n mine însumi. Bâjbâi după o urmă de scăpare, iar […]
Cornel Jurju Viitorul Rege Mihai se năştea la Sinaia în 25 octombrie 1921. A fost copilul unic al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena. Venirea în lume a unui Principe Moştenitor, a fost un moment de mare bucurie atât la Curtea Regală a României, dar şi în rândul publicului: „Dar, când (…) l-am […]
De departe cea mai sugestivă poză surprinsă cu ocazia sărbătoririi “micului” centenar de la Mărășești a fost cea cu coliva ținută de doi grobieni , vreo trei popi și un mut-președinte.