fbpx
Drumul Memoriei – Fraţii Şuşman

Drumul Memoriei – Fraţii Şuşman

Fraţii Toader şi Avisalon au fost ultimii supravieţuitori ai Grupului Şuşman din Răchiţele (jud. Cluj). Împreună cu tatăl lor, încă din 1948, cei doi porniseră pe drumul luptei anticomuniste, care pentru ei s-a dovedit fără întoarcere.

Pe parcursul unui deceniu, acolo în codrii Apusenilor, de la Huedin până la Câmpeni şi de aici până în Beiuş, Toader şi Avisalon au fost simboluri ale speranţei, curajului, libertatăţii, demnităţii. Au fost 10 ani cumpliţi în care tinerii fraţi Şuşman au devenit duşmanii de moarte ai dictaturii comuniste, fiind vânaţi zi şi noapte de către Miliţie şi Securitate.

Toader şi Avisalon au fost descoperiţi de trupele Securităţii în noaptea de 1 spre 2 februarie 1958 în şura familiei Florea din localitatea Tranişu (jud. Cluj). Au urmat ore lungi de confruntare, trupele de şoc nereuşind să se apropie de cei doi viteji. Într-un final, securiştii au decis incendierea şurii, fraţii Şuşman arzând în uriaşul incendiu dezlănţuit. „În momentul în care echipa [Securităţii – n.n.] a ajuns la gura podului a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, timp în care fraţii Şuşman, care se aflau în pod, au fost somaţi să se predea. Au existat şi câteva încercări de pătrundere în forţă din partea unei echipe de şoc, însă fără succes. Pentru a-i intimida s-a dat foc la o căpiţă de fân şi au fost din nou somaţi să se predea … S-a dat apoi foc la un colţ al grajdului. După incendierea grajdului, echipa de şoc a mai încercat să pătrundă de două ori în interior, însă de fiecare dată au fost întâmpinaţi cu foc de armă. La a treia încercare, nu s-a mai putut pătrunde din cauză că grajdul a luat foc complet. În acest fel bandiţii au ars… A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde [Floarea şi Romul Florea – n.n.], iar în urma autopsiei s-a stabilit că bandiţii au ars de vii”.

Toader avea 33 de ani iar Avisalon 29. Oamenii dictaturii comuniste îi numiseră „bandiţi”. În fapt, Toader şi Avisalon erau eroi adevăraţi. Cu mult înainte de a fi găsiţi în Tranişu, în acea noapte de iarnă geroasă şi înzăpezită, fraţii Şuşman aruncaseră zarurile destinului. Se hotărâseră să lupte până la capăt, adică până la obţinerea libertăţii: prin căderea comunismului sau prin propria moarte.

Cornel Jurju

Sâmbătă 1 februarie 2020 vom rememora eroismul luptătorilor anticomunişti din Grupul Şuşman. Evenimentul, organizat de Asociaţia Clubul monarhiştilor Clujeni, va avea loc de la ora 12.00 la Troiţa Şuşmanilor din comuna Mărgău (jud. Cluj)

 

Drumul Memoriei – Lucreţia Jurj

Drumul Memoriei – Lucreţia Jurj

Lucreţia a fost singura femeie care a făcut parte din Grupul Şuşman din Răchiţele. Avea 22 de ani în toamna anului 1950, când se alătura Şuşmanilor. De fapt îşi urma bărbatul, pe Mihai Jurj, care cu câteva luni mai devreme pornise pe drumul confruntării cu dictatura comunistă.

A îmbrăcat haina luptătorului anticomunist timp de patru ani. Au fost anii marilor greutăţi şi privaţiuni: ai fricii, ai foamei, ai frigului. A fost o perioadă în care Lucreţia şi Mihai au fost nedespărţiţi parcurgând împreună poteci nebănuite ale iubirii şi speranţei, ale curajului şi demnităţii, ale suferinţei şi credinţei. Se gândiseră că vor rămâne împreună în moarte şi dincolo de aceasta. Hotărâseră că nu vor ajunge vii în mâinile Securităţii pentru a nu putea fi torturaţi, necinstiţi şi mai ales separaţi unul de celălalt.

Cu toate acele vise îndurerate şi tulburătoare, Mihai şi Lucreţia, dar şi cumnatul Oneţ Roman, au fost capturaţi de trupele Securităţii în august 1954. Era o noapte de vară senină şi, aparent, cufundată într-o imperturbabilă linişte, iar cei trei intrau într-o şură aflată la marginea localităţii Sudrigiu (jud. Bihor). Aşteptându-i de mai multe zile, Securitatea organizase o capcană prevăzută cu un puternic dispozitiv militar. Au urmat clipe teribile, în care, înainte să fie încătuşaţi, partizanii au fost supuşi unei brutalizări extreme. Lucreţia a fost lovită în cap, fiindu-i zdrobită o parte a craniului. Mihai era rănit grav, probabil prin împuşcare. Oneţ era supus unor agresiuni neînchipuite.

Noaptea aceea dramatică, avea să fie ultima pe care Lucreţia şi Mihai au trăit-o împreună. Rănit grav la cap, aflat în agonie, Mihai a murit la scurt timp după arest. Lucreţia a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă, iar Oneţ Roman era condamnat la moarte şi executat. După proces, Lucreţia a făcut 10 ani de temniţă grea. A „colindat” penitenciarele din Oradea, Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Văcăreşti (închisoare-spital). Dincolo de greutăţile penitenciarului, de îmbolnăvirea gravă, marea tortură a Lucreţiei pare a fi fost legată tot de Mihai, anume de imposibilitatea de a obţine vreo informaţie sigură despre soarta acestuia. Trista certitudine a morţii lui Mihai, pe care Securitatea i-o ascunsese, o obţinea abia după 1964, odată cu eliberarea din închisoare.

Lucreția Jurj după arestul făcut de
către agenții Securității din Oradea, anul 1954

Într-un final, Lucreţia Jurj a supravieţuit nu doar închisorii, ci şi comunismului. A mai trăit după 1989 aprope 15 ani. Au fost ani binecuvântaţi, buni şi rodnici. Ani care, în cazul Lucreţiei, au stat sub semnul bucuriei libertăţii recâştigate, dar mai ales sub acela al destăinuirii, al mărturisirii tragediei Grupului Şuşman. “Dorinţa mea, după Revoluţie, – povestea cu ochii înlăcrimaţi Lucreţia Jurj –  o fost să fac cunoscut cine am fost noi, cei din Grupul Şuşman. N-am vrut să vorbesc atâta pentru mine, mai mult m-am simţit obligată să fac în aşa fel încât să ştie lumea de Şuşmani, de cei care o pierit. N-am vrut să rămână fără să se ştie cine o fost, de ce o fost fugiţi şi ce-o făcut. (…) Suntem datori să ne amintim de ei că, Doamne, mult o suferit (…) O fost vremuri grele să fii tot timpul hăituit de Securitate şi să umbli cu raniţa în spate după alimente, prin frig şi prin ploaie. Cât de tristă era viaţa aia, de om hăituit, fără să fi făcut nimic, numa’ că nu ai gândit ca ei. Că dacă ai fi făcut ceva, ai fi zâs: No, am făcut o faptă pentru care îmi merit soarta. Te-ai fi simţit vinovat. Am greşit, am făcut, acuma suport consecinţele, da aşa … Pentru ce? Că n-ai gândit ca ei? Că am vrut să fim liberi? Să ne exprimăm liberi?”.

Era octombrie 2004. Împreună cu soţia mea, mă aflam în vizită la doamna Lucreţia, cum obişnuiam a-i spune. Nu mă gândeam că vorbesc cu ea pentru ultima dată cu toate că o vedeam bolnavă, suferindă, slăbită. În acelaşi timp, pe chipul ei observam, cu un fel de perplexitate, expresia unei fiinţe ajunsă în starea deplinei linişti şi împăcări. Peste câteva zile aflam că ne părăsise, că plecase în Ceruri (31 octombrie 2004). Împlinise şi acest ultim act de existenţă pământeană cu aceeaşi discreţie şi cuminţenie, cu acelaşi curaj senin. Acum, când scriu aceste rânduri, mă gândesc că o ajutase şi speranţa că acolo, dincolo de lume, va fi posibilă reîntâlnirea cu Mihai, pe care, în adâncul sufletului ei, nu încetase niciodată să-l caute, să-l iubească.

Cornel Jurju

Sâmbătă 1 februarie 2020 vom rememora eroismul luptătorilor anticomunişti din Grupul Şuşman. Evenimentul, organizat de Asociaţia Clubul monarhiştilor Clujeni, va avea loc de la ora 12.00 la Troiţa Şuşmanilor din comuna Mărgău (jud. Cluj)

Octav Bjoza, la evenimentul Drumul Memoriei

Octav Bjoza, la evenimentul Drumul Memoriei

La evenimentul comemorativ “Drumul Memoriei” care va avea loc în comuna Mărgău (jud. Cluj), în data de 1 februarie 2020 va fi prezent domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Octav Bjoza s-a născut la 11 august 1938 în Iași. Absolvent al Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov (1956). Între anii 1957-58 student al Facultății de Geografie-Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.  A fost exmatriculat după ultimul examen din anul I și arestat de Securitatea din Iași la 25 iunie 1958 pentru că între 1956-1958 a făcut parte (împreună cu alți 14 elevi, studenți și muncitori) din organizația anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Brașov. Judecat de Tribunalul Militar Brașov a fost și condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii pentru „crimă  de uneltire împotriva ordinii sociale”, pedeapsă redusă ulterior la 4 ani temniță grea.

Octav Bjoza

A executat pedeapsa în mai multe închisori și lagăre de muncă din care amintim: Codlea, Gherla, Brăila, Salcia, Periprava, Văcărești, Jilava, Galați, Strâmba, Stoienești, Salcia, Grind, Bacul 4-Grind, Codlea. A fost eliberat la 23 iunie 1962.

A fost împiedicat să își reia studiile superioare și a urmat cursurile unei școli tehnice postliceale de instalații pentru construcții civile și industriale. Ulterior urmează cursurile Facultății de Electromecanică din cadrul Universității din Brașov, pe care a absolvit-o în 1972.

A fost urmărit de Securitate de la eliberare până în 1989 și nu a fost membru al Partidului Comunist Român. 

În 22 decembrie 1989 a participat la evenimentele din Brașov fiind primul care a intrat în sediul Comitetului Central al PCR, fără ca ulterior să solicite recunoașterea calității de revoluționar.

În 1999 a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Brașov.

Din 2008 este președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România (AFDP) și membru în Comitetul Internațional de Conducere al Asociației Internaționale a Foștilor Deținuți Politici (INTER ASSO).

A susținut numeroase conferințe publice, a oferit interviuri și a participat la emisiuni la radio și televiziune pe teme privind suferințele foștilor deținuți politici. A publicat volumele Garda Tineretului Român (Istoria unei organizații anticomuniste, 1956-1958), Editura Transilvania Expres, Brașov, ed. I – 1998, ed. II – 2008 și ed. III – 2010 (revăzută și completată); Victime și călăi, vol. I, Editura Transilvania Expres, Brașov, 2010; Octav Bjoza în mass media, vol. I și II, Editura Transilvania Expres, Brașov, 2010.

Rămas bun, Doamna Doina Cornea !

Rămas bun, Doamna Doina Cornea !

O tristeţe profundă ne-a umplut inimile la aflarea veştii trecerii la cele veşnice a Doamnei Democraţiei româneşti, cea care a fost opozanta regimului comunist, Doina Cornea.

Doina Cornea reprezintă, pentru poporul român, exemplul contemporan al neprihănirii sufleteşti, monument de verticalitate pentru demnitatea cu care a înfruntat de una singură teroarea temutei securităţi: arest, bătăi şi intimidări. Atunci cînd imensa majoritate a populaţiei TĂCEA, ea a avut  curaj şi a VORBIT  şi asta chiar cu preţul pierderii  postului universitar, a înstrăinării de prieteni, precum şi cu riscul destrămării familiei. Linşată mediatic în perioada de glorie a regimului neocomunist, a FSN-ului lui Iliescu, ea a rămas neclintită în convingerile sale creştin-democrate. A rămas întreaga viaţă loială Regelui Mihai  şi coroanei române şi a susţinut fără nici o ezitare revenirea la monarhie. Prin întreaga  sa activitate civică şi sacrificiul pe altarul democraţiei, Doina Cornea a salvat onoarea generaţiei sale, lucru pentru care îi suntem cu toţi indatoraţi!

Fie ca Atotputernicul să o aşeze între cei drepţi şi să-i dea meritata odihnă veşnică!

           Sincere condoleanţe familiei îndoliate, în special fiului Leontin Horaţiu Iuhas ( Tin-Tin),

cel care i-a fost alături atît în perioda activităţii anticomuniste cît şi în  lunga şi greaua suferinţă de la sfîrşitul vieţii!

Clubul Monarhiştilor Clujeni

Scrisoare emoţionantă către Regele Mihai

Scrisoare emoţionantă către Regele Mihai

Către Majestatea Sa Regele Mihai I al României,

          Aţi fost şi veţi fi întotdeauna în inimile noastre suveranul de drept şi de merit al României; cel căruia îi păsa de noi mai mult decât oricui, care a luptat pentru noi şi dincolo de pământul ţării din care aţi fost alungat în exil şi apoi urmărit de cei care v-au alungat decenii la rând de frică să nu vă întoarceţi înapoi unde aparţineaţi.

Când aţi păşit pentru prima oară după decenii întregi pe pământul ţării aţi fost întors şi alungat a doua oară; v-aţi întors cu lacrimi în ochi şi cu inima frântă de dor; eraţi plin de speranţă şi aţi crezut (şi noi am crezut) că în sfârşit ne-am eliberat de „cortina dictatorială comunistă”, dar din păcate nici în ziua de azi, după 28 de ani nu suntem complet liberi de ei.

Cu demnitatea pe care ar trebui s-o aibă orice conducător şi cu grija unui tată ne-aţi susţinut şi încurajat de la distanţă prin mesajele transmise de la postul de radio Europa Liberă; ne-aţi încurajat să avem speranţă şi să nu cedăm în faţa lor.

Îmi pare rău că ne trezim mult prea târziu de cele mai multe ori şi îmi pare rău că nu v-am scris cât eraţi în viaţă.

M-aţi inspirat prin curajul pe care l-aţi avut, demnitatea, lupta continuă şi perseverenţa cu care aţi iubit această ţară şi suferinţa tăcută.

Aţi inspirat mulţi oameni şi veţi fi un model demn de urmat pentru noi întotdeauna.

Vă mulţumim din suflet pentru tot binele pe care l-aţi făcut acestei ţări. Aţi fost untdelemnul de pe rana ei deschisă.

          Dumnezeu să vă odihnească în pace, suflet blând. Rămas bun.

Cu stimă şi drag

Oana V.

Decembrie, 2017.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Plicul cu scrisoarea redată mai sus a fost lăsat de către Oana pe B-dul Eroilor din Cluj, între miile de flori pe care oamenii le-au adus în semn de omagiu pentru Majestatea Sa Regele Mihai I.

La catafalcul Regelui

La catafalcul Regelui

Cornel Jurju


 

Cu noi înşine suntem adesea critici, sarcastici, neiertători. Nu-i vorbă că tentaţia noastră spre masochism este cât se poate de justificată … Dar, nu-i mai puţin adevărat că uneori, noi românii, suntem capabili de minunate şi memorabile surprize.

Necontenit surprinzători ne-am dovedit din momentul în care am aflat că Regele Mihai ne-a părăsit. Subit, purtarea noastră a devenit exemplară, admirabilă, sublimă etc.

Am îmbrăcat în milioane de flori albe gardurile Palatului Regal. Am „pavat” trotuarele cu mii de lumânări şi candele. Ne-am deschis sufletele iar din ele au izvorât cele mai frumoase gânduri, mesaje, sentimente, rugăciuni. Am ştiut să tăcem, să suferim, să lăcrimăm, să îngenunchem. Am arătat că putem fi solidari, generoşi, inegalabil de răbdători. Am aşteptat în cuminţenie, seninătate, dârzenie 5, 6, 7, 8 ore (sau cât o fi fost nevoie) pentru a ajunge la catafalcul Regelui pentru câteva clipe de reculegere, pentru câteva priviri înlăcrimate aruncate spre marele dispărut al naţiunii române.

Ne-am ambiţionat să nu-l lăsăm o secundă singur pe Regele nostru. Am stat de veghe la Palatul Regal 24 de ore din 24, i-am fost alături metru cu metru pe trotuare, pe şosele, prin gări. L-am însoţit din Piaţa Palatului până la Patriarhie, din Gara Băneasa până la Piteşti şi apoi până la capătul măreţului său drum, la mormântul de la Curtea de Argeş.

Mi se pare că am traversat câteva zile în care am reuşit a fi speciali. Cred că am fost demni de emoţionanta declaraţie de iubire pe care Regele Mihai ne-o făcea în aprilie 1992, de la balconul Hotelului Continental din Bucureşti: „Cu toate că am fost departe de voi de mai bine de 45 de ani, nu v-am uitat niciodată şi vă iubesc din toată inima.”

Astăzi, de acolo din Ceruri, dintre cei Drepţi, cred că Regele Mihai priveşte spre noi cu mândrie, ne mai spune încă o dată cât de mult ne iubeşte…