fbpx

De ce ne încăpățânăm să vorbim despre Regele Mihai? Și mai ales de bine? De ce încă o carte de interviuri cu Suveranul României?

La toate acestea și multe, multe alte întrebări a trebuit să răspund de-a lungul timpului. Ba chiar să mă lămuresc eu cu mine. Căci nu e ușor când ai de a face cu o astfel de personalitate și îți trebuie luni și ani de zile pentru a o înțelege, pentru a o metaboliza.

Cuvintele Regelui Mihai sunt profunde. Uneori sună a sentință, alte ori a mângâiere dar reflectă doar suferința unui om care a iubit și a luptat pentru ce a iubit. Până la moarte. Cu un fel de a vorbi curat românește, fără înflorituri stilistice, Regele radiografiază societatea românească și lumea. Atinge situații pe care noi ne-am dezobișnuit să le cercetăm și nu ne mai obosim să le pricepem sensul.

Că națiune am avut, timp de 27 de ani de trăit în libertate un exemplu. Posibil să ne fi păsat de el de vreme ce românii au trecut de la 3% la peste 30 % favorabilitate pentru ideea de Regat. Greu.

În 1947, la momentul alungării monarhiei, procentul celor favorabili republicii tindea dramatic spre zero. Așadar, cine suntem, de ce suntem așa, acum și mai ales cum de am avut o astfel de personalitate printre noi pe care nu am instalat-o imediat pe locul cuvenit , în ’89, după fuga acelui criminal care ne-a terorizat atâta vreme sunt o parte dintre motivele pentru care am vorbit deseori cu Regele Mihai.

Dar ca jurnalist de televiziune, pentru care imaginea și sunetul sunt deja mod de viață, nu mi-am pus problema să aștern pe hârtie cuvintele Suveranului. Îmi imaginam că odată înregistrat, eternitatea este a Lui. Asta până când, un proiect al TVR, ,, Români care au schimbat lumea’’m-a determinat să-mi schimb viziunea.

Textul, comentariul episodului dedicat Regelui nu se lega. Se întâmplă… Recitind volumele regretatului Mircea Ciobanu, Dialogurile cu Regele Mihai am trăit revelația. Aveam în fața ochilor, fără să fiu nevoit să derulez înainte sau înapoi pentru vreun citat, întreaga comoară a vorbelor rostite în anii ’90.

Așa s-a născut această carte: ,,Ultimele convorbiri cu Regele Mihai’’. Titlul ține de o informație, în volum se află chiar ultimul interviu pe care Majestatea Sa l-a acordat unei televiziuni în anul 2011. Timp de mai mulți ani, 1997, 2008, 2009, 2010 și 2011, Majestatea Sa Regele Mihai a avut răbdarea, bunăvoința și credința că destainuindu-se unui jurnalist, va putea schimba câte puțin din răul pe care cancerul comunist l-a provocat unor generații de români.


Pe data de 26 martie 2020, începând cu ora 18, în sala Mușlea din cadrul Bibliotecii Universitare Lucian Blaga din Cluj Napoca, va avea loc lansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai” de Bogdan Șerban-Iancu. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.

%d bloggers like this: