fbpx

Statul român modern, suveran și independent, s-a făcut, din punct de vedere juridic și simbolic, în câteva fericite zile de 10 mai. La 1866, pe 10 mai, era proclamat domn al Principatelor Române Unite, prințul cu origini germane, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. În 10 mai 1877, România își declara independența față de Poarta Otomană. În 10 mai 1881, Carol I era încoronat ca prim rege al românilor. Iar Coroana, făcută din oțelul unui tun otoman capturat la Plevna de trupele române, semnifica, ar trebui să o facă în continuare, neatârnarea, independența, suveranitatea României și a națiunii române.

Urmarea firească a fost că până la venirea „eliberatoarei” armate roșii, românii și-au sărbătorit cu bucurie ziua națională pe 10 mai, adică atunci când a fost înfăptuită statalitatea modernă românească. Ultimul 10 mai, inclusiv ca reprezentare publică, a fost celebrat, într-o atmosferă mai reținută și prevestitoare de rău, în anul 1946. Apoi a început rătăcirea agonizantă prin pustiul „epocii” comuniste, care s-a concretizat și prin „genocidul” simbolurilor identitare românești. Pe acel eșafod al ghilotinării simțământului național, a fost doborâtă și ziua națională tradițională a României. Într-o pornire de-a dreptul demonică, ziua de 10 mai, cu întreaga semnificație istorică și simbolică, a fost mistificată, trivializată, golită de conținut și apoi dată uitării.

După 1989, 10 mai, cu reala sa însemnătate națională, a continuat să le stea în gât vechilor și noilor autorități republicane. În acești ultimi 30 de ani, de câte ori a venit vorba de 10 mai, noii ciocoi ai republicii s-au uitat către acest reper major al identității românești, precum dracul la tămâie. Iar când zic ciocoi, chiar am convingerea că viesparul de politicieni și șefi de instituții care joacă la ruletă destinul acestei țări, întruchipează perfect și tragic trăsăturile personajului pe care, atât de inspirat, îl ilustra Nicoale Filimon în romanul său.

Se înțelege că nu am o problemă cu înscăunarea lui 1 decembrie în rolul de zi națională, doar atunci a fost pecetluită unirea tuturor românilor. Totuși, nu mă pot acomoda cu gândul că, probabil din motive de idioțenie ideologico-republicană, 10 mai este menținută cumva în debaraua memoriei și a istoriei românești. Este ca și cum, în existențele noastre personale, am sărbători ziua în care ne-am căsătorit, iar ziua în care am văzut lumina zilei ar deveni prilej de jenă, de maimuțăreală, de uitare. Iar comparația nu o cred deloc forțată câtă vreme certificatul de naștere al României moderne, independente și suverane, a fost scris într-o zi de 10 Mai.

Cornel Jurju

%d bloggers like this: