Către Majestatea Sa Regele Mihai I al României,

          Aţi fost şi veţi fi întotdeauna în inimile noastre suveranul de drept şi de merit al României; cel căruia îi păsa de noi mai mult decât oricui, care a luptat pentru noi şi dincolo de pământul ţării din care aţi fost alungat în exil şi apoi urmărit de cei care v-au alungat decenii la rând de frică să nu vă întoarceţi înapoi unde aparţineaţi.

Când aţi păşit pentru prima oară după decenii întregi pe pământul ţării aţi fost întors şi alungat a doua oară; v-aţi întors cu lacrimi în ochi şi cu inima frântă de dor; eraţi plin de speranţă şi aţi crezut (şi noi am crezut) că în sfârşit ne-am eliberat de „cortina dictatorială comunistă”, dar din păcate nici în ziua de azi, după 28 de ani nu suntem complet liberi de ei.

Cu demnitatea pe care ar trebui s-o aibă orice conducător şi cu grija unui tată ne-aţi susţinut şi încurajat de la distanţă prin mesajele transmise de la postul de radio Europa Liberă; ne-aţi încurajat să avem speranţă şi să nu cedăm în faţa lor.

Îmi pare rău că ne trezim mult prea târziu de cele mai multe ori şi îmi pare rău că nu v-am scris cât eraţi în viaţă.

M-aţi inspirat prin curajul pe care l-aţi avut, demnitatea, lupta continuă şi perseverenţa cu care aţi iubit această ţară şi suferinţa tăcută.

Aţi inspirat mulţi oameni şi veţi fi un model demn de urmat pentru noi întotdeauna.

Vă mulţumim din suflet pentru tot binele pe care l-aţi făcut acestei ţări. Aţi fost untdelemnul de pe rana ei deschisă.

          Dumnezeu să vă odihnească în pace, suflet blând. Rămas bun.

Cu stimă şi drag

Oana V.

Decembrie, 2017.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Plicul cu scrisoarea redată mai sus a fost lăsat de către Oana pe B-dul Eroilor din Cluj, între miile de flori pe care oamenii le-au adus în semn de omagiu pentru Majestatea Sa Regele Mihai I.

Related Blogs

2 Comments

  1. binance Konta Izveidosanasays:

    Can you be more specific about the content of your article? After reading it, I still have some doubts. Hope you can help me.

  2. ^Inregistrare pe Binancesays:

    Can you be more specific about the content of your article? After reading it, I still have some doubts. Hope you can help me.

Leave a Comment

error: Content is protected !!