Mihai Cucerzan


 

Odată cu trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I, România pășește într-o nouă etapă istorică. În pofida impresionantului val de simpatie manifestat în această perioadă față de Rege, Familia Regală și monarhie, este dificil de apreciat modul în care românii se raportează la schimbarea formei de guvernamânt și care sunt cunoștințele reale ale acestora în legătură cu ea. Fără îndoială, pentru unii cetățeni, îndeosebi cei formați în perioada comunistă, sunt încă valabile calomniile prin care sistemul totalitar a încercat denigrarea Regelui și discreditarea ideii de monarhie. După cum se știe, regimul comunist a încercat să se legitimizeze prezentând o imagine deformată a regalității, de care poporul s-ar fi ”eliberat” prin abdicarea din 30 decembrie 1947. În realitate, acest eveniment a avut nefaste consecințe politice, sociale, economice, morale și juridice. Politice, printr-o schimbare a formei de stat dictată de către Stalin și pe care nu a dorit-o aproape nimeni în țară. Sociale, întrucât regimul totalitarist a încălcat toate libertățile fundamentale. Economice, întrucât legile elementare ale pieței relevă că doctrina comunistă este utopică și falimentară. Morale, prin prisma victimelor crimelor comunismului ateu și prin acțiunea sa anticristă. Juridice, prin ”legalizarea” efectelor unui moment lovit de nulitate întrucât orice act realizat sub presiunea vreunui șantaj este considerat nul din punct de vedere juridic, iar abdicarea regelui a fost șantajată cu executarea a peste 1000 de studenți anticomuniști. În plus, legiferarea proclamării republicii (reprezentată de Legea 363) nu a întrunit în Parlament nici măcar cvorumul de ședință și nu a fost consultată populația, iar cei care au avut curajul de a se opune au fost martirizați în pușcăriile comuniste. De asemenea, din punct de vedere mistic, în fața Divinității, Majestetea Sa Mihai I a fost uns și binecuvântat de către Biserică cu Sfântul Mir în calitate de Rege al României, iar acest act reprezintă un legământ sacru care a fost desființat de teroarea ocupației bolșevice.

Din fericire, după Revoluția din 1989 noile generații au avut ocazia de a afla adevărul despre rolul fundamental al monarhiei în formarea și dezvoltarea statului român. Cu prilejul Sărbătorilor pascale din 1992, românii și-au reîntâlnit Regele și Familia Regală, în pofida regimului care încercase din răsputeri să nu îi permită suveranului revenirea în țară. Cu trecerea timpului, Casa Regală a devenit tot mai prezentă în viața publică din România, iar încrederea românilor Casa Regală a crescut constant, fiind una dintre instutuțiile de care se leagă multe speranțe.

 

În orice societate democratică este binevenită o dezbatere rațională, liberă și onestă în legătură cu oportunitatea unui sistem politic. În general vorbind, atât monarhiile constituționale, cât și sistemele republicane, au atât atât avantaje, cât și tare specifice. Așadar, faptul de a discuta generic despre superioritatea republicii sau a monarhiei cred că are un punct de plecare eronat. Alegerea unei forme adecvate de guvernământ depinde de tradiția statală și de realitățile socio-politice ale unei națiuni. De pildă, tradiția și specificul social pledează pentru monarhie în țări precum Belgia, Japonia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Regatul Unit, Spania, Suedia etc. Alte țări, precum Statele Unite, Franța, Germania sau Italia au un profil social mai apropiat de sistemul republican și o tradiție în acest sens. Monarhia constituțională a jucat un rol esențial în istoria statului român, dovedindu-se o formă de guvernământ care s-a pliat foarte bine pe realitățile sociale românești și ea reprezintă în continuare o viabilă alternativă la actualul sistem politic. În ultimii ani, Regele s-a bucurat de o popularitate tot mai mare și fost printre personalitățile în care românii au avut cea mai mare încredere. De asemenea, numărul monarhiștilor a crescut constant. Pe de o parte, aceasta a fost o reacție față de realitățile dezamăgitoare ale clasei politice, dar și rezultatul unei mediatizări corespunzătoare a Casei Regale sau a faptului că istoria a început să fie prezentată pertinent în manualele școlare. În plus, foarte mulți români au ajuns în țări precum Spania sau Regatul Unit, unde au conștientizat că monarhia nu este nici perimată, nici retrogradă, așa cum au fost învățați înainte de 1989. De asemenea, dată cu trecerea anilor, mulți dintre cei care în anii 90 se manifestau virulent împotriva Regelui, și-au schimbat radical atitudinea, recunoscând că au greșit. Desigur, dispariția Regelui a provocat și un important val de emoție, iar mulți români regretă pierderea acestei marcante personalități. În fața catafalcului Regelui s-a perindat un număr semnificativ de persoane care nu au venit în urma unei comenzi politice, ci datorită unui apel al conștiinței și al sentimentelor sincere față de fostul suveran. De asemenea înmormântarea Regelui a fost un eveniment impresionant, demn de un veritabil șef de stat, aducând laolaltă zeci de mii de români, lideri politici, personalități ale vieții publice, dar și reprezentanți ai marilor case regale europene. În acest context, pentru câteva zile, România a cunoscut momente cu adevărat speciale, cu o semnificație istorică indubitabilă.

 

Eugen Ionescu afirma în 1990 că: „Doar un rege ar putea împiedica prăbuşirea în această sărmană Românie”. Tot atunci, Corneliu Coposu spunea că „Regalitatea e soluţia recuperării României”. Din păcate, excelăm la comemorări, însă mai avem de învățat cum să ne apreciem valorile atunci când sunt în viață. Astfel, s-a ajuns ca Regele să fie mai apreciat în străinătate decât aici pentru curajul de a fi scurtat cu aproximativ șase luni războiul, salvând sute de mii de vieți și oferind românilor din Ardealul de Nord speranța de a se reuni cu țara.

Desigur, foarte mulți se întreabă “ce ar fi fost dacă” Regele ar fi revenit pe tron după Revoluție. Din păcate, la o astfel de întrebare este foarte greu de răspuns. Suntem îndreptățiți să ne întrebăm și cum ar fi fost dacă România ar fi fost ocolită de comunism sau dacă în 1989 ar fi fost acea schimbare reală dorită de către toți. Este greu de estimat cum ar fi fost dacă Regele revenea pe tron, însă cu siguranță în fruntea statului era mai multă decență, eleganță, moralitate, coerență, stabilitate  și legitimitate. Indiferent de opțiunea politică, societatea era mai unită în jurul unui reper și a unui factor de coeziune socială. De asemenea, deschiderea internațională a României era mai mare, iar parcursul european era mai dinamic. Probabil, integrarea în structurile euro-atlantice s-ar fi realizat mai devreme. Indubitabil,  relațiile țării cu monarhiile occidentale ar fi fost incomparabil mai bune, în condițiile în care Casa Regală a României se înrudește cu multe familii regale europene. Desigur, nu ar fi existat episoade dureroase precum mineriadele sau marile dezbinări naționale din contextul alegerilor prezidențiale. Per ansamblu, sunt suficient de multe argumente să credem că  societatea românească ar fi avut mai mult de câștigat avându-l în fruntea statului pe Regele Mihai.

 

Regele Mihai spunea că atunci când vorbim despre Coroana regală nu vorbim despre un simbol al trecutului, aceasta fiind ”o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.” Astfel, dacă românii vor considera că monarhia reprezintă o alternativă și vor acționa pentru revenirea țării la această formă de stat, am convingerea că Familia Regală își va continua cu demnitate misiunea istorică, pe linia marilor monarhi care au oferit atât de multe acestei țări.

%d bloggers like this: