de către Alexandru-Grigore Pisoschi


„Te binecuvântez, iubită Românie, patria bucuriei și durerii mele, frumoasă Țară care ai trăit în inima mea. Minunată Țară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat și eu, și care mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit … Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez.”
REGINA MARIA

Regina Maria a trecut în eternitate la 18 iulie 1938 la Castelul Pelișor-Sinaia, lăsând toată țara îndurerată, Regina fiind unul din importantele simboluri ale Marilor Uniri din anul 1918 și unul din factorii de decizie care au contat mult în fața Puterilor Europene pentru recunoașterea României Mari.
Regina Maria, cu numale întreg Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, Principesă de Marea Britanie și Irlanda, s-a născut la Eastwell Park, Comitatul Kent-Anglia, la 3/17 octombrie 1876, fiica lui Alfred, Duce de Edinburg și de Saxa-Coburg și Gotha, (1844-1900, al doilea fiu al Reginei Victoria, 1819-1901 ) și al Marii Ducese Maria Alexandrova, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818-1881, camaradul de arme al Regelui Carol I al României în Războiul Ruso, Româno-Turc 1877-1978), Principesa Maria fiind vară primară cu Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

În anul 1801, prin Legea Uniunii, Regatul Unit al Marii Britanii și Regatul Irlandei s-au unificat și au format Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei (din 1922, din acest regat s-a desprins Republica Irlanda). Regatul Unit, ca monarhie constituțională era condus de Casa de Hanovra, care a urmat Dinastiei Stuart, din 1714. Casa de Stuart a domnit din 1603 până în 1714, cu un interregn între 1653 și 1659.

Principele Eduard, Duce de Kent și Strathearn (1767-1820), a fost al patrulea fiu al Regelui George al III-lea și tatăl Reginei Victoria. Atât Ducele de Kent cât și Regele George al III-lea au murit în 1820, așa încât Principesa Victoria a crescut sub supravegherea atentă a mamei ei, de origine germană, Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld, moștenind tronul la vârsta de 18 ani, după ce cei trei frați mai mari ai tatălui ei au murit fără să lase moștenitori legitimi în viață. Regina Victoria este ultima din Casa de Hanovra.
În anul 1840, Regina Victoria s-a căsătorit cu vărul ei primar Principele Albert de Saxa-Coburg și Gotha, așa încât, după moartea Reginei, în 1901, Casa Regală a primit numele de Casa Regală de Saxa-Coburg și Gotha.

În anul 1917, în timpul Primului Război Mondial, sub Regele George al V-lea, casa domnitoare a Regatului Unit și-a schimbat numele în Casa Regală de Windsor (după numele unui castel, proprietatea Regelui), datorită aversiunii populației față de Germania, iar Casa Regală Britanică a hotărât să rupă toate legăturile cu Germania.
Principesa Maria, în vârstă de 17 ani, se căsătorește la 29 dec. 1892/10 ian. 1893, cu Principele de Coroană Ferdinand al României (nepotul Regelui Carol I), în rit catolic, la Sigmaringen (Germania). Cu acest prilej, Principesa primește o cupă de argint, care se păstrează la Muzeul Național de Istorie a României, și pe care e gravată inscripția „Bine ai venit, mireasă a lui Dumnezeu, aleasă spre a Patriei cinstire. Ianuarie 1893”.

Principesa de Coroană Maria a avut următorii copii : 1. Carol (n. 12/24 oct. 1894, d.4 apr. 1953) Rege al României între 8 iunie 1930 și 6 sept. 1940; 2. Elisabeta (n. 12/24 oct. 1894, d. 14 nov. 1956), Regină a Greciei între 1922 și 1924, ca urmare a căsătoriei cu Principele George al II-lea al Greciei, la 27 febr. 1921; 3. Maria (n. 6 ian. 1900, d. 22 iun. 1961), Regină a Iugoslaviei între 1922 și 1934, ca urmare a căsătoriei cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei; 4. Nicolae (n. 3/15 aug. 1903, d. 3 iun. 1978), a facut parte din Consiliul de Regență pentru Regele minor Mihai, a trăit în exil în Elveția din 1937; 5 Ileana (n. 5/17 ian. 1909, d. 21 ian. 1991), căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg-Toscana, Principe Imperial de Austria, Principe Regal de Ungaria, de Boemia și de Toscana (n.4 mart. 1901, d. 22 oct. 1987), de care a divorțat în 1954 și se căsătorește cu Ștefan Issărescu de care divorțează în 1965. Din 1948 a trăit în exil în Elveția, Argentina și SUA unde este și înmormântată la mănăstirea pe care a fondat-o. În 1967 a trecut la monahism sub numele de Maica Alexandra, fondând Mănăstirea ortodoxă „Schimbarea la față” din Ellwood City Pensylvania, SUA; 6. Mircea (n. 1/13 ian. d. 2/14 nov. 1916 de febră tifoidă.
După moartea Regelui Carol I, la 27 sept./10 oct. 1914, a doua zi 28 sept./11 oct., Principele de Coroană Ferdinand este proclamat Rege iar Principesa Maria Regină. Trebuie amintit faptul că încoronarea Suveranilor ca Regi ai tuturor românilor a avut loc la 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia, capitala de suflet a românilor. De la început, Principesa Maria s-a identificat cu tradițiile și interesele țării sale adoptive cu un devotament cu totul deosebit. În timpul Campaniei din Bulgaria din 1913, ca soră de caritate, Principesa Maria, disprețuind moartea, a ajutat spitalele cu holericii proveniți din război. Alături de majoritatea oamenilor politici, a dorit ca România să se alăture Antantei în Primul Război Mondial pentru realizarea unității naționale, fiind alături de Regele Ferdinand în toate acțiunile ca factor determinant.

În timpul Războiului pentru Întregirea României, Regina Maria dă dovadă de un înalt eroism. Participă activ pe front, încurajează răniții și soldații din cele mai fierbinți puncte de luptă, nu se teme de gloanțe, nici de epidemii, de tifos exantematic sau gripă spaniolă, de răni sau sărăcie. Este supranumită „Mama Regina”, „Mama răniților” și „Regina soldat”. De altfel, Regina Maria a fost de când era Principesă de Coroană colonel și comandant onorific al viteazului Regiment nr. 4 Roșiori, căruia i-a purtat uniforma, fiind o pricepută cavaleristă.
Regima Maria a înființat organizația care îi poartă numele, care a dezvoltat o rețea de spitale în Moldova și serviciul de ambulanță. Nu numai că nu s-a temut, dar a primit apropierea de poporul său, ca un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau.

După război, Regina Maria vizitează Franța și Marea Britanie, fiind trimisă de Rege și Primul Ministru Brătianu să susțină clasa politică pentru a pleda cauza României la Conferința de Pace de la Paris. Deși neoficiale, vizitele Reginei aduc multă simpatie cauzei românești, visul istoric al României Mari.
Vizita Reginei la Primul Ministru francez Clemanceau, la 7 martie 1919, a devenit legendară, într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau în societate nu era prea luată în considerare. Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru unirea la Patria Mamă România, după Primul Război Mondial a Transilvaniei, până la Tisa, a Banatului în întregimea lui și a Maramureșului istoric în întregimea lui. Este evocat un schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate confirma. Clemanceau, supranumit „Tigrul”, i-ar fi spus : „Madame, ceea ce imi cereți este partea leului !”, la care Regina Maria ar fi răspuns fără ezitare : „Este ceea ce Leoaica cere Tigrului !”
Tot la Paris, la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincare, Președintele Republicii Franceze, este invitată să treacă în revistă garda de onoare, de la Palatul Elysee, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceiași zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbații acestei instituții.

Alte personalități pe care Regina Maria le-a întâlnit la Paris, au fost : Președintele SUA, Woodrow Wilson (10-11 martie 1919), Lloyd George, Primul Ministru al Marii Britanii, Sir Robert Cecil, „arhitect” al Ligii Națiunilor, iar la Conferința de Pace a fost reprezentantul britanic responsabil cu negocierile pentru o Societate a Națiunilor, Anne Contesă de Noailles, scriitoare și poetă franceză de origine română (Ana Elisabeta Brâncoveanu, fiica Principelui Grigore Bibesco Bassaraba de Brancovan și a Anei Vogoride; s-a căsătorit cu Mathieu Conte de Noailles). Alte întâlniri, tot la Paris au fost : cu Mareșalul Foch, cu Aristide Briand, politician și om de stat francez, cu Elefterios Venizelos, Primul Ministru al Greciei, cu Artur Balfour, secretar de externe al guvernului Marii Britanii.

Farmecul și distincția Reginei Maria a transformat-o într-o stea mondială. Între 18 și 24 noiembrie 1926 vizitează SUA împreună cu fii ei, Principesa Ileana și Principele Nicolae, moment ce reprezintă apogeul personalității sale și a popularității României în lume. Aici i s-a oferit de către Primarul orașului New-York cheia orașului. Președintele SUA, Calvin Coolidge a primit-o la Casa Albă (19 octombrie 1926) și i s-a întors vizita seara, la Legația Regatului României.
Regina Maria a fost autoare a multor cărți, unele pentru copii, altele cu caracter biografic sau de prezentare a României. A scris poezii, povestiri, romane publicate în țară și străinătate, a dat interviuri și a scris articole în presă.
După știința noastră, ultimul mare eveniment la care a participat Regina Maria, a fost la 1 Decembrie 1936 la (re) inaugurarea Arcului de Triumf din București, refăcut, alături de Regele Carol al II-lea.

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936 și a trecut la cele veșnice la Sinaia la 18 iulie 1938, în vârstă de 62 de ani. Prin testamentul său, Regina a cerut ca trupul său să fie înmormântat la Curtea de Argeș, alături de Regele Ferdinand, trecut la cele veșnice la 20 iulie 1927, iar inima să-i fie depusă la Capela „Stella Maris” de la Balcic.
Capela „Stella Maris” a fost pictată în anul 1930 de pictorii A. Demian și Tache Papatriandafil și închinată Maicii Domnului. Pe un perete al bisericuței este pictată Regina Maria, înfățișată ca o înaltă suverană bizantină, îmbrăcată într-o manta de zibelină și cu coroană de aur și pietre scumpe. De cealaltă parte este pictată Principesa Ileana, cu o corabie în mână, în timp ce Regina purta ăn mâini bisericuța în miniatură.

Au fost organizate funeralii naționale excepționale cu onoruri militare. Armata Română a oferit un salut unic, Reginei al cărui sicriu era așezat pe afet de tun. Salutul nu a mai fost folosit până atunci : baionetele au fost puse la arme, iar armele au fost ținute cu baioneta în jos și patul armei în sus. De asemenea, garda care insoțea cortegiul funerar, constituită din ostași ai Regimentului de Escortă Regală, au ținut lănciile cu vîrful în jos.
Regele Carol al II-lea și fiul său Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia au dus caseta care conținea inima Reginei la Capela „Stella Maris” de la castelul Reginei de la Balcic, unde a fost depusă cu toate onorurile. Distrugătorul Marinei Militare Române „NMS Regina Maria”, venit în largul Golfului Balcic (determinat de țărmul marcat de localitățile Sveti-Sfântul-Konstantin (lângăVarna)–Balcic–Bulgarevo), a tras în semn de salut 21 de salve de artilerie, iar gorniștii gărzii constituită dintr-o companie de marină au sunat stingerea.
În 1940, când România a pierdut Cadrilaterul cu Castelul Reginei de la Balcic și Capela „Stella Maris”, caseta cu inima Regineia fost dusă la Castelul Bran și depusă într-o criptă săpată în stânca muntelui de lângă castel, unde a stat aproape un an.

Fiica Reginei Maria, Principesa Ileana a ridicat pe un teren al Castelului Bran, între anii 1941 – 1942, o micuță capelă, identică cu „Stella Maris”, intitulată „Inima Reginei Maria”, pictată de pictorul Arthur Verona. În ziua de 27 iunie 1947, capela a fost sfințită de Părintele Arsenie Boca de la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, la cererea Principesei Ileana.
În anul 1968 „autoritățile” culturii românești locale, de fapt o ceată de activiști comuniști, au profanat sarcofagul de marmură care conținea casetele cu inima Reginei. Treaba nu a fost ușoară, așa că au fost folosite răngile de șantieriști, reușindu-se spargerea pietrei tombale a sarcofagului. Casetele au fost luate și închise în casa de bani a Muzeului Bran, al cărui director era Titus Hașdeu. Inima Reginei era introdusă într-o casetă octogonală din argint avînd greutatea de 561 de grame, care la rândul ei era introdusă într-o casetă mai mare din argint aurit cu monturi de platină și 307 pietre prețioase (briliante, safire și rubine). Cele două casete au fost realizate cu mult timp înainte de către bijutierul Maurice Fermont. Pe o față caseta poartă inscripția „Alteței Sale Regale Principesei Maria – Doamnele Române”, iar pe capac Coroana Regală așezată pe drapelul Regatului României ; pe fețele laterale, monograma M, de la Maria și stemele României de dinainte de Marile Uniri. Caseta mare a fost dăruită Reginei Maria pe când era Principesă de Coroană, cu ocazia căsătoriei (1893). Cele două casete erau învelite cu drapelul Regatului României și al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În anul 1971, casetele cu inima Reginei au fost luate în custodia Muzeului Național de Istorie a României.
La 3 noiembrie 2015, ca urmare a hotărârii Regelui Mihai și ale autorităților române, caseta mică cu inima Reginei a fost depusă cu mari onoruri ecleziastice și militare, cu participarea Familiei Regale la Castelul Pelișor-Sinaia, în Salonul de Aur, declarat Capelă Regală, acolo unde și-a găsit sfârșitul pământesc Regina Maria.
Regina Maria a ținut atât de mult la poporul român și atât de apropiată spiritualității românești, încât la 25 martie 1926 de Sărbătoarea Bunei Vestiri a trecut la religia ortodoxă, taina slujbei fiind oficiată de IPS Patriarh Miron Cristea.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1 x x x „Almanach de Saxe-Coburg-Gotha”.
2 x x x „Almanach de Saxe-Gotha – Online Royal Genealogical Ref”
3 Mihnea Petru Pârvu (EvZ.ro) „ Tragica poveste a inimii pribege a Reginei Maria. Din Castelul de la Balcic și Bran într-un depozit prăfuit”.
4 Creștin Ortodox – Capela din Bran „Inima Reginei Maria” .
5 Redacția Historia „Inima Reginei Maria este într-o cutie de pantofi”.

%d bloggers like this: