O tristeţe profundă ne-a umplut inimile la aflarea veştii trecerii la cele veşnice a Doamnei Democraţiei româneşti, cea care a fost opozanta regimului comunist, Doina Cornea.
Doina Cornea reprezintă, pentru poporul român, exemplul contemporan al neprihănirii sufleteşti, monument de verticalitate pentru demnitatea cu care a înfruntat de una singură teroarea temutei securităţi: arest, bătăi şi intimidări. Atunci cînd imensa majoritate a populaţiei TĂCEA, ea a avut curaj şi a VORBIT şi asta chiar cu preţul pierderii postului universitar, a înstrăinării de prieteni, precum şi cu riscul destrămării familiei. Linşată mediatic în perioada de glorie a regimului neocomunist, a FSN-ului lui Iliescu, ea a rămas neclintită în convingerile sale creştin-democrate. A rămas întreaga viaţă loială Regelui Mihai şi coroanei române şi a susţinut fără nici o ezitare revenirea la monarhie. Prin întreaga sa activitate civică şi sacrificiul pe altarul democraţiei, Doina Cornea a salvat onoarea generaţiei sale, lucru pentru care îi suntem cu toţi indatoraţi!
Fie ca Atotputernicul să o aşeze între cei drepţi şi să-i dea meritata odihnă veşnică!
Sincere condoleanţe familiei îndoliate, în special fiului Leontin Horaţiu Iuhas ( Tin-Tin),
cel care i-a fost alături atît în perioda activităţii anticomuniste cît şi în lunga şi greaua suferinţă de la sfîrşitul vieţii!
Clubul Monarhiştilor Clujeni


I don’t think the title of your article matches the content lol. Just kidding, mainly because I had some doubts after reading the article.
It’s very interesting! If you need help, look here: ARA Agency
Thanks for sharing. I read many of your blog posts, cool, your blog is very good.
Thanks for sharing. I read many of your blog posts, cool, your blog is very good.
I don’t think the title of your article matches the content lol. Just kidding, mainly because I had some doubts after reading the article.
Thank you, your article surprised me, there is such an excellent point of view. Thank you for sharing, I learned a lot. https://accounts.binance.com/uk-UA/register-person?ref=V2H9AFPY
Your article helped me a lot, is there any more related content? Thanks!
Thanks for sharing. I read many of your blog posts, cool, your blog is very good.
Your point of view caught my eye and was very interesting. Thanks. I have a question for you. https://accounts.binance.info/register-person?ref=IHJUI7TF