Istoria românilor, ca a oricărui alt neam, cuprinde evenimente, fapte, personalităţi de mare importanţă. Pe multe dintre acestea le putem desluşi ca pilde luminoase ale trecutului sau ca izvoare în măsură să inspire înţelegerea şi conduita prezentului. Unele dintre aceste lumini reuşesc (sunt ajutate) să răzbată până la noi, altele, dimportivă, au fost/sunt înăbuşite în întuneric prin efectele miciunii, ale intoxicărilor şi manipulărilor. Aceia care au reuşit să acopere lumina cu întunericul au fost şi sunt animaţi de motivaţii ideologice, politice, ori – în cazul mai bun dar nu mai puţin nociv – sunt încurcaţi într-o cleioasă ignoranţă.

O astfel de lumină a trecutului nostru comun, care până nu de mult părea a se fi mistuit definitiv, este regalitatea românească. De la fondare, în 1866, Casa Regală s-a identificat cu obiectivele mari ale neamului românesc. Regii, Reginele, Principii şi Principesele României s-au aflat între actanţii principali ai procesului de înfăptuire (afirmare) a unităţii şi identităţii româneşti. Într-o măsură cel puţin similară, Casa Regală a fost un factor instituţional şi cultural decisiv care a susţinut în durata lungă, însuşirea de către români a modelului de civilizaţie european-occidental. Mai târziu, propaganda comunistă, prin variatul său instrumentar (al minciunii şi defăimării), a reuşit în chip nefericit să maculeze binefăcătoarea experienţă regală, să o îndepărteze de sufletul românesc.

Ipostaziată într-o dimensiune locală, a Clujului, funcţia regală a fost deopotrivă generatoare de modernitate şi „substanţă” identitară. Programat şi sistematic, Monarhia s-a angajat pe direcţia reorientării şi dezvoltării infrastructurii instituţionale şi culturale a oraşului. Se creau, în felul acesta, premise cât se puteau de solide pentru afirmarea identităţii româneşti care, până la Marea Unire din 1918, fusese mai degrabă una firavă.

Expoziţia „Casa Regală a României în viaţa Clujului” se înscrie, aşadar, în demersul regăsirii luminilor uitate dintr-un trecut care este sănătos să fie ştiut şi recuperat. Numeroasele fotografii (unele necunoscute sau puţin cunoscute), extrasele din presă (care mărturisesc despre o lume trecută dar în care sunt implantate rădăcinile prezentului), alte documente importante, vin să ilustreze frumoasele şi rodnicele întâlniri dintre comunitatea clujeană şi Casa Regală a României, desfăşurate între anii 1919-2016. Însemnata zestre documentară devoalează implicările decisive, inclusiv financiare, ale Casei Regale în evoluţia Clujului universitar, în sprijinirea şcolii, a culturii, a bisericii sau a sportului.

Clujul este astăzi o urbe care, la nivelul percepţiei comune, se confundă cu modernismul, cosmopolitismul, tinereţea, optimismul, dinamismul. Un ritm de evoluţie care nu vine din neant dar care nici nu are mare legătură cu resortul politico-administrativ (local sau central) sau cu anumite macro politici statale. În schimb, şi aceasta este o certitudine, forţa şi vigoarea pe care le emană oraşul contemporan provin din excepţionala sa citadelă universitară la a cărei ctitorire a contribuit esenţial şi Coroana României. Este un fapt important, rătăcit undeva în negura memoriei citadine, înspre care acest demers expoziţional doreşte să trimită o rază de lumină. O lumină a adevărului în care imaginea trecutului se limpezeşte, iar prezentul şi viitorul se pot clădi diferit: mai temeinic, mai durabil.