M.S. Regele Mihai I

 Episcop Auxiliar-Exarh al Plaiurilor,

 membru de onoare al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Prof.univ.dr.ing. Alexandru-Grigore PISOSCHI

1. CUVINTE PENTRU ÎNCEPUT

      Ideea reluării acestui subiect și în periodicul „Coroana de Oțel” a rezultat din faptul că problematica a fost prezentată, după știința noastră, numai în presa online, la care, cu toată expansiunea internetului, nu toată lumea are acces. Chiar pentru mulți internauți, subiectul este necunoscut.  În demersul nostru, de mare ajutor au fost articolele doamnei Elena Vijulie (n. 1976, istoric și jurnalist de prestigiu) „De ce îl ignoră Patriarhia pe Regele Mihai” – interviu cu dl. Dan Ciachir (n. 1951, scriitor, memorialist și filolog, membru al Uniunii Scriitorilor), publicat în „vox publica-REALITATEA NET” la 21 octombrie 2011 și al domnului Tudor Vișan-Miu (n. 1995, absolvent al Colegiului „Gh. Lazăr” din București, bacalaureat în 2015, actualmente student al Facultății de Istorie, Universitatea din București) „Regele Mihai este episcop al treburilor din afară” și „singurul moștenitor al Bizanțului în viață”, articol în care se subliniază ideile importante din articolul d-nei Elena Vijulie. Acest articol a apărut în ediție online „Monarhia salvează România”, sub egida Asociației Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) la 27 iulie 2014.

2. MONARHII ROMÂNI UNȘII LUI DUMNEZEU

     De la începuturile Evului Mediu, cănd s-au format primele feude statale românești și până la Regatul României inclusiv, acestea au fost conduse de monarhi, în calitate de cnezi, voievozi-domni (domnitori) sau principi și în final de rege.  Acești monarhi, în toată istoria noastră, au fost unșii lui Dumnezeu deoarece jurau in calitate de conducători ai statului pe Cartea Sfântă și erau sfințiți (unși) cu Sfântul și Marele Mir de către întâiul stătător al Bisericii.

Pentru noțiunea de JURĂMÂNT este necesar să reamintim sensul inițial și adevărat al acestuia, în perioada comunistă el fiind denaturat.    JURĂMÂNTUL este „angajamentul solemn prin care cineva se obliga să facă ceva, luând ca martor pe Dumnezeu sau punând în joc propria onoare” [2, Lazăr Șăineanu, op. cit., vol. III, p. 292].

Sfântul și Marele Mir este un amestec de 38 de ingrediente, între care untdelemn curat de măsline și vin alb, care se prepară după o rețetă specială a Bisericii și care apoi este sfințită de către soborul ierarhilor unei Biserici autocefale, în cadrul Liturghiei solemne din Joia Mare. În urma rugăciunilor ierarhilor, mirul pregătit devine Sfântul și Marele Mir pe care Biserica îl folosește pentru taina mirungerii.

Sfântul și Marele Mir simbolizează bogăția darurilor Sfântului Duh [5, Dumitru Anăstăsoaie, op.cit].

La început, Sfântul și Marele Mir era pregătit la Constantinopol, dar au fost și multe situații când acesta a fost sfințit și în Mitropoliile Principatelor Române, prin participarea unor patriarhi orientali de la Ierusalim, Alexandria și Antiohia, dar și de la Constantinopol, veniți în vizită în Principatele Române.

Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește de șapte duhuri care odihnesc în cel miruit : duhul înțelepciunii, duhul înțelegerii, duhul cunoștinței, duhul științei, duhul sfatului, duhul tăriei și duhul temerii de Dumnezeu.

Ritualul încoronării monarhilor, împărați, regi sau principi suverani creștini cuprinde și momentul ungerii cu Sfântul și Marele Mir. Această practică are legătură cu uzanțele vechi-testamentare unde regele era „cel uns” și era un simbol al lui Mesia – izbăvitorul poporului.

Atât în capitala Imperiului Bizantin – Constantinopol, cât și în Apus, ceremonia de încoronare a regelui era condusă de către Patriarh (sau Papă) și cuprindea ungerea cu Sfântul și Marele Mir. Semnificația fundamentală a „ungerii” regilor este că, prin ea, aceștia se umplu de „darurile Sfântului Duh” și se fac pe această cale „următori ai lui Hristos”, despărțindu-se de „omul cel vechi”, căpătând o nouă personalitate [5, Dumitru Anăstăsoaie, op. cit.].

Este nevoie să facem precizarea că în creștetul unei coroane de suveran creștin se află globul crucifer (globul purtător de cruce). Globul (sfera propriu-zisă) reprezintă lumea sau universul, iar crucea, așezată deasupra, dominația protectoare a lui Dumnezeu asupra lumii, iar în componența coroanei suveranului, globul crucifer reprezintă proveniența divină a puterii .

3. ÎNCORONAREA REGILOR ROMÂNIEI

Pentru a vedea particularitățile încoronării Majestății Sale Regelui Mihai I, este necesar să facem descrierea încoronării tuturor regilor noștri.

     Încoronarea Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta

     În dimineața zilei de sărbătoare 10 Mai 1881, Regele Carol I și Regina Elisabeta iau trenul din Gara Cotroceni (pe atunci acolo era gară) și ajung în Gara Târgoviștei, cum se numea atunci Gara de Nord din București. La ieșirea din această gară așteptau suita regală și echipajele de trăsuri. După sosirea Suveranilor, cortegiul merge în Dealul Mitropoliei, unde, la Mitropolie erau depuse coroana de oțel a Regelui și cea de aur a Reginei. Suveranii erau așteptați de Mitropolitul Primat Calinic Miclescu și ceilalți înalți prelați inveșmântați în înaltele ținute sacerdotale. Aici, la Mitropolie, are loc sfințirea coroanelor și ungerea Suveranilor cu Sfântul și Marele Mir. Suveranii, împreună cu oficialitățile pleacă la Palatul Regal și aici le sunt prezentate coroanele sfințite, așezate pe două perne vișinii de protocol, coroana de oțel a Regelui de către președintele Senatului Dimitrie Ghica și coroana de aur a Reginei de către președintele Camerei Deputaților Constantin A. Rosetti. Regele Carol I își pune coroana pe cap apoi încoronează pe Regina Elisabeta. În prealabil Regele Carol I a depus jurământul de rege constituțional al României. În cuvântul de multumire Regele Carol I a afirmat că primește coroana „ca un simbol al independenței și puterii României”.

   Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.

   Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a avut loc la Alba-Iulia, capitala de suflet a românilor, la 15 octombrie 1922, festivitate la care au participat peste 30000 de persoane, reprezentanți ai tuturor provinciilor României Mari, ai armatei, ai clerului, ai clasei politice, ai universităților, ai corpului diplomatic și trimișilor speciali ai altor state.  Pentru aceasta, a fost construită într-un timp foarte scurt, aproape doi ani, între 1921 și 1922, Catedrala Reîntregirii unde au fost sfințite coroanele de către Mitropolitul Primat Miron Cristea (patriarh din 1925 până în 1929) și un sobor de preoți. Încoronarea și ungerea cu Sfântul și Marele Mir a avut loc pe o estradă, în fața mulțimii care asista.

Coroanele au fost prezentate pe două perne de protocol vișinii, cea a Regelui de către președintele Senatului Mihail Pherekyde și cea a Reginei de către președintele Camerei Deputaților Mihai Oreanu. Regele Ferdinand a luat coroana de oțel cu care s-a încoronat Regele Carol I și si-a pus-o pe cap. În prealabil pe coroană au fost gravate insemnele Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, alături de cel al Vechiului Regat.

Regele Ferdinand a luat apoi coroana Reginei, realizată din aur transilvan și a încoronat pe Regină, care era îngenunchiată. Regina se ridică și este sărutată de Rege în uralele mulțimii. Coroana Reginei Maria a fost realizată din aur transilvan, după proiectul profesorului universitar și pictorului Costin Petrescu după modelui coroanei Doamnei Milița-Despina, din familia princiară sârbă Brancovici, soția Domnitorului Neagoe Basarab. Confecționarea coroanei Reginei Maria s-a făcut la Casa de bijuterii Falize din Paris. Aurul necesar pentru realizarea coroanei se datorează interventiei magnatului băimărean al aurului Alexe Pocol, industriaș si recunoscut filantrop [6, Anca Spânu, op.cit.].

După solemnitatea încoronării, Suveranii și invitații au participat la un dineu, după care a avut loc o paradă militară. La această paradă onorul a fost dat de Regele Ferdinand și de Regina Maria, fiecare călărind în fruntea regimentelor proprii :   Regele în fruntea Regimentului 1 Vânători, iar Regina Maria în fruntea Regimentului 4 Roșiori, al cărui colonel de onoare era.

       Instituirea ca Rege a lui Carol al II-lea

       În ziua de 6 iunie 1930 Senatul și Camera Deputaților au votat numirea Alteței Sale Regale Carol al II-lea ca Rege al României, înlăturând de la tron pe Regele Mihai I (n. 25 oct. 1921), aflat sub Regență de la 20 iulie 1927, care va primi titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia. Pentru aceasta a fost necesară abrogarea unor acte normative privitoare la retragerea lui Carol al II-lea de la succesiunea la tron. Regele Carol al II-lea nu a fost uns ca rege și nu a fost încoronat.

      Încoronarea Regelui Mihai I

      În condițiile politice existente în România și sfârtecarea țării ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov dintre Germania și Uniunea Sovietică, prin cedarea nevoită a Basarabiei și Bucovinei de Nord, către Uniunea Sovietică, precum și cedarea Ardealului de Nord către Ungaria la presiunea Germaniei, Regele Carol al II-lea este nevoit să părăsească tronul la 6 septembrie 1940, în favoarea fiului său Mihai. Astfel la 6 septembrie 1940, dimineața, Marele Voievod de Alba-Iulia Mihai I depune jurământul de Rege după un text scris de generalul Antonescu, președinte al Consiliului de Miniștri :

     „Jur credință națiunii române; Jur să păzesc cu sfințenie legile statului; Jur să păzesc și să apăr cu sfințenie ființa statului și integritatea teritoriului României; Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Jurământul a fost depus în fața Înalt Prea-Sfințitului Nicodim Munteanu Patriarhul României, a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție Andrei Rădulescu și a președintelui Consiliului de Miniștri generalul Ion Antonescu.

Regele Mihai nu a depus juramântul pe Constituție deoarece era abrogată și nici în fața Parlamentului care era dizolvat. După părerea autorului articolului de față, acest lucru nu scade puterea jurământului, care prin definiție este chemat Dumnezeu ca martor.

         Regele Mihai, cu suita, a plecat apoi la Patriarhie, unde IPS Nicodim Munteanu, Patriarhul Romaniei, i-a pus Coroana de Oțel a regilor României pe cap și l-a uns cu Sfântul și Marele Mir. Majestatea Sa Regele Mihai a stat tot timpul Liturghiei cu Coroana pe cap.

          Majestatea Sa Regele Mihai I a fost singurul dintre regii românilor încoronat și uns cu Sfântul și Marele Mir în interiorul Catedralei Patriarhale de către întâi stătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

4. MS REGELE MIHAI I EPISCOP AUXILIAR-EXARH AL PLAIURILOR ȘI MEMBRU DE ONOARE AL SFÂNTULUI SINOD

Conform afirmațiilor omului de cultură Dan Ciachir [3, Elena Vijulie op.cit.] , în Biserica Ortodoxă Română, MS Regele Mihai este episcop auxiliar-exarh al plaiurilor (al treburilor din afară sau extrateritoriale) în virtutea unei legături ce durează tocmai din preajma Sinodului IV ținut la Calcedon (localitate antică, azi ajunsă cartier al Istambulului, dincolo de Bosfor, în Asia Mică) din 451. Este vorba de o moștenire bizantină, împărătească, pe care au avut-o țarii Rusiei și ceilalți monarhi ortodocși și pe care, acum, nu o mai are decât  Majestatea Sa Regele Mihai. Această moștenire vine din vechime, monarhia la noi românii fiind de 700 de ani și MS Regele Mihai are calitatea de episcop auxiliar venită în linie dreaptă, mai ales că domnitorii/principii români au fost mari sprijinitori ai ortodoxiei, în mod special dupa căderea Constantinopolului în 1453.

    „Majestatea Sa Regele Mihai este singurul moștenitor al Bizanțului în viață, dar și singurul între cei patru regi ai României. Primii doi regi erau catolici (Carol I și Ferdinand I), Carol al II-lea era ortodox, așa cum prevedea Constituția din 1923, dar nu a fost uns rege. Majestatea Sa Regele Mihai nu este episcop prin hirotonire, dar funcția sa nu este simbolică, ci reală, concretă și este singurul om în viață de pe planetă care are acest drept. Acest titlu îl va avea cât va trăi și această calitate nu se mai transmite, persoanele feminine succesoare nu pot avea această calitate din cauza regulilor Bisericii Ortodoxe.”

     „ În istoria românilor, ce a fost făcut bine a fost faptul că Biserica și Domnia, cele două instituții fundamentale, au fost alături. Respectul pentru monarhie ține de șapte secole iar Biserica și Domnia au apărat ființa națională și au dezvoltat cultura, respectiv civilizația”[conform Dan Ciachir, 3, 4].

      Prerogativele special ale MS Regelui Mihai ca purtător de cin (rang) ecleziastic sunt :

1. Intră în Sfântul Altar prin Sfintele Uși Împărătești, drept pe care nici preoții nu-l au, ci numai episcopii;
2. Preotul ne dă cuminecătura (împărtășania; ritual constituind una din cele șapte taine ale Bisericii, constând din gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite simbolizând sângele și trupul Mântuitorului), cu lingurița; MS Regele Mihai are dreptul de a o lua cu mâna, dar din smerenie nu a uzat niciodată de această prerogativă;
3. Regele era cel care înmâna cârja (insemnul cinului sau rangului ecleziastic, ca semn al puterii rangului) unui ierarh, episcop sau mitropolit.

Conform domnului Dan Ciachir [3, 4],  MS Regele Mihai este membru de onoare al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de altfel singurul membru de onoare. Acest titlu îl va avea cât va trăi și această calitate nu se transmite persoanelor feminine.

RESPECT, ADMIRAȚIE ȘI OMAGIU MAJESTĂȚII SALE REGELUI MIHAI I ! SĂ NE RUGĂM PENTRU SĂNĂTATEA MAJESTĂȚII SALE !

8 septembrie 2016, de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului

     BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Lucian Predescu „Enciclopedia României”, Editura Cugetarea, București, 1940.
2. Lazăr Șăineanu „Dicționar universal a limbii române”, vol. II și III, Editura MYDO CENTER, Iași, 1996.
3. Elena Vijulie „De ce îl ignoră Patriarhia pe Regele Mihai”- interviu cu dl. Dan Ciachir, în vox publica-REALITATEA NET, 21 octombrie 2011.
4. Tudor Vișan-Miu „Regele Mihai este episcop al treburilor din afară”, în Monarhia Salvează România-ANRM, 27 iulie 2014.
5. Dumitru Anăstăsoaie „Sfântul și Marele Mir în Biserica Ortodoxă-Rânduiala pregătirii, semnificația teologică a materiei și efectele sacramentale ale ungerii cu Sfântul Mir (rezumatul tezei de doctorat).
6. Anca Spânu „Din culisele istoriei: Cum a fost făcută coroana Reginei Maria”, în „Viața liberă”, 10 august 2015.