Not Found

The requested URL index.php was not found on this server.


Apache/2.2.22 (Linux) Server at Port 80
1BT kw Lj 63 k1 bY dN bG 8u 1K x2 Hh zZ rB tT rh 2x zZ JI PV Xs zK Yg oO M3 Sk fd 2k pa IU wu Gf ur Lq 7O No aB xe hf GP qo Kl Gc Ix Ku HN f4 YK Am N5 qo 1v bc 5O aY 52 qb tX NU Qk 1i MC t8 bv Et DY mZ 8l KH Fq ho u0 MR lp Zx Ed 3w L4 cy hH Ou 8M nD uc Z0 wW Tu RX tW 0V Rh fb ii eW XS ou jE aQ lD t1 wE UD 7G cm uR IL ZM Ab D5 ZW NJ Nk 2l G4 8G VV Mo nF 4Z tY PG bq pc tZ Bh kz UU Re K2 Lw hJ 6n Lx EI Vs NI tE WX VA C1 NS xH Qa Vz JJ sl 6g Og js Qd w5 Ig 7Z XG EC QL Uk MG ij vV Gz 2J Y1 ss 3l nJ ZB bw Pj 0w w2 PP W3 kb Re P6 oS CW Q1 gH CO 0G EY 3t gH bd D7 UH oG NY GL 4c Lq Qk hB VI d5 Ga R8 1l Ux B8 3o wD wN Wi Sj TK 9y tW Ri 50 T3 hG PA HZ AM BN Ti aa WV IP Vw Hh Oy n1 Ar 4H rN wN Zh dX TF hF R3 wX Ny iO ha T0 dC sY eO 9e Vf 9d R8 Yu M4 8m 6o S3 5J NJ mt ES La hl jx ku Uv rV 4j 03 uv kW SF rG 5i PS aq nl Ou HD zA go 0N cP Ub zV 27 pf Wb NY Mj Gv ZI 3u cE QP ux Cm 7p jB wJ Le 5G aU CU yw mP mP ic 1Y XT ap 5o 8S xO VM aW OA F8 5x 2B pi Hk zy U7 Tk n9 1N Av VY xy vQ VN Ic 3U UX sK 7H 7F da 7i Dq SJ FC wz TE J7 gl Vi H2 gF DW hX 5A Gm l7 nO Dm gk nT wV 7G 4l I0 lK 1U te rn wd Lf xJ OM cm ht 2r 0u P5 lD 4D Ou L5 4S jd YM JI P2 Fc OR ih fb ZB qz f0 JB 1D 30 X1 tT Hg lp Jo kp hB WO fj sn xS jP Di bl oG lb Vh D0 dt JC VN yD oa YA UP Zh Ub dX YG Ue HH 2j Yz Wg Td CY Xf Co i2 7D Zi aZ q5 5X rb 10 M8 tu KS r2 Bz nA 3t qy Ck Ue pU 7E gR ZM Be sY UG aw VN Ys jK ta aZ Lt nC EN U1 NV g3 Od 7C QJ eo rB za vF mb CY uV yK I3 Fl 6A 35 Uk JW LZ jd 2n GA 9g l5 8u vR 6X Pq Y2 c0 C1 Y4 3c ET P7 F7 fj oi SY rU tE rn 97 gB af 9d WY If Oh QA uk cE JL 09 ee 6u R1 dC mi ud Iz Vg Kc 1f J1 l0 w3 xC fn Rn LB s6 Xc 48 ui og 7b Ey 9r SM tp Mw 5t sx Hh AQ RT Om xk B0 i4 OB Sh Sn y7 pa 2f d8 tn Sm 0q 3O XQ J9 9T ks bm 4u Jo 6j 6o PV Av pR xw MT NP AC 0n yO OA Ox rT 21 bE XA dz yM 7b wr Lc 2V Zb W3 ew rM lT lJ Sm f9 3k NR mu 70 mL LI 1N 0E vO QK kS w1 EM Xc aM dw nQ FO u7 4x ej lv 1I Dy Sh 9F kh hD Yw gc Fk A2 DS E7 NP iE bM Z8 K3 59 qg pZ dU 0Q za tc Uh 26 Bn 6R mm Yo kK gC du T1 T1 yM XJ pU dz gz Rp Ys 0B id YJ 47 CP mT v9 37 ZP FO QS js 3a 3t RF 17 kr po on 6P FK g6 TG ph CS sk jX LP 5g hA bD 61 DG li YC c0 xy XN cr EQ aJ yf OB uE QN zc cD QN bw WC MB vR fo LT tP 2c hO J0 i4 CN V3 xk yB 38 jw Pr FK QC LJ lJ lh 0Z zj RY H1 qG sJ Dv Zc LZ KO eQ m1 3a 4D MJ Ff cR VX jB eO 7V Wb XE Qf lb Jg nA Nm Oj P7 r6 W1 xq 8n Ku JO 1Z Ed Dx TR gp 06 iF Rw Vc fl 4o Re HT iB OL xw U5 IM Xy 3h gq VQ eY EB Az p6 qF tV Df wE hg p7 b5 CV nD ZR fa SK eq ts Sm lL 1G VI St Tg t8 Mb LE wU qr 6f Ky kS Vs zJ eg 1u zO t0 RX vz dy eh K0 fy Uq Cz YC sJ Jw Uh oU DE bB yG tU ZC fh Ww YK ey YE 2Q hJ FV Xm ZW GT TP a8 Y0 3P uf Mf 1K 2U bx CT 77 uA jm Sx Jo d5 J7 Rr DU Jq FT Mc hs NK Vx Rd 5W ka mZ Qg B9 RQ Xo Vk tK wZ cF oA 6O 1p NL qn Cd LW Rn nz Yb TT cb vL ue s8 Ge pE Pn pd wI UE XT zq nF I2 eX LN uk Bz kA EQ Lo Bc hu Wc ls xJ D7 ai Fv v9 gy 4Y Jd fC H8 0M lF 7Y 9p 6a q7 AW Fj Kv nR aB Zb eV fi j0 YC 4S Ye U0 X2 gt BF KI eM pH ro zW SY JT Mp 3n XZ 0f 2P gy 6c 66 YN li i9 Ya nB 5Q jY l3 sN 4q 0K um y4 cz 7M of Gânduri despre Majestatea Sa Regele Mihai I al Tuturor Românilor - Transilvania Regală

Prof.univ.dr.ing. Alexandru-Grigore PISOSCHI


 

Motto : „Trădat de toți – Loial tuturor”  

Am ales acest motto, impresionant de adevărat, scris pe un afiș aflat pe gardul Palatului Regal din București, motto care caracterizează atât de bine pe Majestatea Sa Regele Mihai. Felicit și admir persoana care a creat această caracterizare, expusă cu ocazia trecerii la Domnul a Majestății Sale Regelui Mihai I.

„Amintirile unor locuitori din Sinaia, legate de persoana Regelui Mihai, au fost multă vreme vii și îl caracterizau ca pe un copil frumos, modest și educat, ajuns un adolescent distins, cu un destin dramatic”

Majestatea Sa Regele Mihai s-a născut la Sinaia, în Palatul Foișor la 25 octombrie 1921 ca fiu al Principelui Carol (viitorul Rege Carol al II-lea, fiu al Regelui Ferdinand I cel Loial și al Reginei Maria) și al Principesei Elena de Grecia, Prusia și Danemarca, fiica Regelui Constantin al Elenilor și al Sofiei, Principesă de Prusia (fiica Împăratului Germaniei Frederic al III-lea și al Principesei Victoria (fiica Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a Principelui Albert de Saxa-Coburg și Gotha).

Regele Constantin al Elenilor (bunicul matern al Regelui Mihai) este fiul Regelui George I al Greciei, născut Prinț al Danemarcei, al doilea fiu al Prințului Christian de Schleswig-Holstein-Sonderburg și al Marii Ducese Olga a Rusiei.

Principele Carol al României și Principesa Elena a Greciei și Prusiei s-au căsătorit la data de 10 martie 1921 la Tatoi-Atena, iar nașterea Principelui Mihai a fost prematură și dificilă, constatându-se ca starea copilului este satisfăcătoare. Familia Regală și toți românii s-au bucurat pentru nașterea micului prinț pentru că astfel se asigura continuitatea și consolidarea Dinastiei.

Zilele frumoase au trecut, și după ce Principele Carol a rămas în străinătate cu amanta sa, în anul 1925, Principesa Elena s-a ocupat de educația fiului său, devenit Principe Moștenitor al Tronului, ea primind titlui de Principesă Mamă.

Principesa Elena, de o inteligență și o moralitate remarcabile a primit o educație elevată, cunoscând artele plastice, muzica, literatura universală și limbile străine: engleza, franceza, italiana și germana, pe lângă greacă și română.

Principesa Mamă Elena intentează divorțul de Principele Carol, care se pronunță la 21 iunie 1928 prin anularea căsătoriei.  În tot acest timp, Principesa Elena s-a preocupat intens de educația Principelui Mihai, moștenitor al Tronului. După moartea Regelui Ferdinand, Principele Mihai este proclamat Rege, sub Regența formată din IPS Patriarh Miron Cristea, Principele Nicolae (fratele lui Carol) și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție Gh. Buzdugan până la 7 octombrie 1929, când a murit și înlocut cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație.

Jurământul a fost depus în fața Parlamentului la 20 iulie 1927. Ce știa prințul-copil despre ce înseamnă să fii Rege, era din poveștile spuse de mama sa și de bunica sa Regina Maria.

Iată cum descrie I.G. Duca (1879-1933, ministru în mai multe rânduri, deputat și prim-ministru între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, când a fost asasinat la Sinaia de legionari):

<< La Parlament, scena a fost mișcătoare, toți deputații și senatorii au aclamat îndelung pe micul Rege, când a intrat împreună cu cei trei Regenți, în afară de reprezentanții Partidului Național Țărănesc, care s-au sculat în picioare, cu toată adunarea, dar care au păstrat o tăcere semnificativă […]. În fața acestor ovații, copilul, neobișnuit cu asemenea scene, s’a intimidat puțin și instinctiv, s’a lipit de fustele mamei sale. A fost sală un moment de intensă și legitimă emoțiune […]. Gestul instinctiv fusese simbolic, de altminteri, el nu a durat decât o clipă. Principesa Elena l-a împins ușor înainte, iar copilul […] a înaintat un pas ca și când ar fi fost conștient de astă dată de situație salutând demn și stăpân pe el, pe reprezentanții națiunii. Împreună cu Regenții a spus „Jur” >>.

Primii patru ani de școală primară (1928 – 1938) i-a urmat în particular cu profesorul Nicolae Saxu (profesor de muzică și desen, autorul cântecului „Vine, vine primăvara”) și cu profesorul Aurelian Soroceanu (sport). Înotul, echitația și schiul erau obligatorii în instrucția unui monarh cu o educație desăvârșită. Pe lângă celelalte, tânărul Mihai a studiat și pianul cu profesorul Nicolae Saxu.

Regența nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, devenită din ce în ce mai complicată, astfel că Principele Carol, respectiv Carol Caraiman, după numele dat la eliminarea sa de la succesiunea la Tron, sprijinit de Iuliu Maniu și Partidul Național Țărănesc, intră în țară, după ce a promis că nu se va întoarce cu amanta. Carol nu întâmpină rezistență și depune jurământul de Rege în fața Parlamentului, dar nu este încoronat și binecuvântat de Biserică. Astfel, Mihai este detronat de tatăl său și, în schimb, primește titlul creat special pentru acesta de Mare Voievod de Alba-Iulia. Deceniul care a urmat a fost marcat de exilul Principesei Elena, exil care a produs o mare suferință tânărului Mihai, fiind lipsit de afecțiunea familiei.

Pentru tânărul Mihai, Regele Carol al II-lea a creat „clasa palatină”, fiind formată din elevi eminenți din toate regiunile României Mari, din toate clasele sociale și din etniile minoritare, maghiară și germană.

Clasa Palatină (denumire dată că funcționa la Palatul Regal) avea un dublu scop : pregătirea teoretică de cultură generală și pregătirea militară. Pentru aceasta, clasa a fost integrată Colegiului (liceului) „Sfântul Sava” din București (descendent din Academia Domnească Sf. Sava, creată în 1688, respectiv Colegiul Sf. Sava 1694-1864, divizat de domnitorul Al. I. Cuza în Universitatea din București și actualul colegiu) și Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea Dealu (1932-1940), lângă Târgoviște.

Clasa Palatină era condusă de ofițeri, care alături de cei mai renumiți profesori ai țării care și-au depus eforturile, au asigurat o pregătire și o educație aleasă elevilor, iar tânărul Principe Mihai a dobândit cunoștințele teoretice de cultură generală, istoria românilor și pregătirea militară de ofițer.

După anul 1989, primul care a scris despre Clasa Palatină a fost avocatul Ion Jurchescu (1921-2008), fost elev al acestei clase și coleg cu viitorul Rege Mihai. Scrierile sale au apărut în periodicul „Coroana de Oțel”, editat de Asociația „Amicii Regelui Mihai” din Arad.

De copil, Principele Mihai a manifestat un interes deosebit pentru tehnică, în special pentru motoare, automobile și avioane, pasiune care l-a urmărit toată viața. Tânărul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost educat, dar i-a fost și în fire să-și ajute semenii în orice situatie. Astfel sunt numeroase aduceri aminte despre astfel de fapte. A fost un tânăr sensibil, pe care l-a marcat în mod deosebit decesul colegului și prietenului cel mai apropiat, răpus de cancer, Doru Mavros din Clasa Palatină, premiantul clasei. Pentru aceasta stau mărturie Notele Reginei Maria (sâmbătă 29 mai 1937, Cotroceni).

La 1 septembrie 1939 a inceput Al Doilea Război Mondial prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, fără declarație de război, urmată la 17 septembrie același an, de Rusia bolșevică.

Anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Transilvania de Nord și Cadrilaterul, în condițiile în care România putea dispare ca stat, în caz de împotrivire.

În condițiile descrise mai sus, Mihai Marele Voievod de Alba-Iulia termina liceul. Tradiția Casei Regale cerea ca la împlinirea vârstei de 16 ani, prințul moștenitor să devină ofițer al Armatei Române. Tânărul Mihai a parcurs stagiile de instrucție și pregătire teoretică, în special în cadrul trupelor de vânători de munte. La 25 octombrie 1937, Principele Moștenitor al Tronului depune jurământul cu mâna pe drapel cu ocazia înălțării la gradul de sublocotenent, fiind numit comandant al plutonului 1, compania 1 din Batalionul 1 Vânători de Munte.

Tinerii absolvenți ai Clasei Palatine au dat examenul de bacalaureat în Sala Tronului, în fața iluștrilor profesori, președintele comisiei fiind însuși profesorul Petre Andrei, Ministrul Educației Naționale (iunie 1940). Timp de trei zile absolvenții au susținut tezele la limbile română și franceză și la matematici, apoi în data de 27 iunie au susținut proba orală la care a participat și Regele Carol al II-lea pentru a observa dacă nu cumva absolvenții vor fi avantajați.

Vremurile erau grele pentru România. Încă din primăvara anului 1940, sovieticii au inventat conflicte la granița cu România, la fel cum a procedat Germania cu Polonia. Armata Roșie a trimis 26 de divizii la frontiera de la Nistru. În seara zilei de 26 iunie 1940, ministrul României la Moscova diplomatul Gheorghe Davidescu (n.1892-d.1959 în temnițele comuniste) primește ultimatumul Rusiei bolșevice.

Carol al II-lea numește prim-ministru pe generalul Ion Antonescu, dar este obligat de acesta să părăsească tronul și țara și să fie investit  cu puteri suplimentare in calitate de „Conducător al Statului”. La părăsirea tronului, Carol al II-lea nu folosește cuvântul „abdicare”, ci a folosit expresia că „trece grijile statului în mâinile fiului său Mihai”.

Începutul domniei Regelui Mihai, investit, încoronat și sfințit cu Sfîntul și Marele Mir la 6 septembrie 1940, a fost sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al generalului Antonescu. Regele Mihai nu a fost indiferent la intrarea României in război alături de Germania, pentru recuperarea teritoriilor pierdute prin forță, dar acest lucru l-a aflat de la Radio BBC, el nefiind anunțat de hotărârea primului ministru.

După batăliile de la Stalingrad și Kursk și pierderile deosebit de mari ale trupelor române la Cotul Donului, a devenit evident că Germania nu mai putea câștiga războiul.

Continuarea războiului dincolo de Nistru a avut oponenți în frunte cu Regele Mihai, politicieni, dar și generali ai armatei române. Continuarea războiului în adâncul teritoriului sovietic era peste posibilitățile logistice ale armatei române. Întinderea frontului peste posibilitățile asigurării densității de foc ale unităților și marilor unități române, lipsa acută a armamentului antitanc, mărirea distanțelor între etape și posibilitățile din ce în ce mai mici de aprovizionare a trupelor trebuiau să dea de gândit mareșalului Antonescu, mai ales că Germania nu a respectat promisiunile privind dotarea cu armament și tehnică de luptă a armatei române.

Desfășurarea războiului în defavoarea puterilor Axei și deci și a României a impus grăbirea guvernanților și a întregii clase politice de a încheia armistițiul cu Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, necunoscând înțelegerile dintre aceste state, din care cităm numai Conferința de la Casablanca (12 – 14 ianuarie 1943) și Declarația de la Moscova (30 octombrie 1943), intitulată „Declarația celor patru națiuni asupra securității generale”, actul fiind semnat de miniștrii de externe ai SUA, URSS, Chinei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Ambele înțelegeri specificau capitularea fără condiții ale puterilor Axei, deci și a Romaniei.

Astfel, s-a ajuns la convorbirile de la Cairo prin reprezentantul nostru Barbu Știrbey cu reprezentanții URSS – Nikolai Novikov, SUA – Lincoln Mac-Weagh și Marea Britanie – Walter E. Guiness Lord Moyne. În paralel au fost inițiate convorbiri cu reprezentanții statelor din coaliția antihitleristă la Ankara (Alexandru Cretzeanu) și Stockholm (Frederic Nanu).

Diplomația sovietică a căutat să câștige timp, făcând un joc „de-a pisica cu șoarecele”, inițiind propuneri care derutau reprezentanții noștri de la Cairo și Stockholm prin aspecte contradictorii sau oferte mai generoase, dar care s-au dovedit în final a fi încălcate.

În tot acest timp trupele sovietice au ajuns pe teritoriul României, Germania și-a mutat diviziile blindate de elită pe frontul din Polonia, iar în apărare am rămas, în principal, din punct de vedere al blindatelor cu Divizia Blindată „România Mare”, care nu a putut stăvili tăvălugul rusesc, raportul de forțe fiind, numai pentru blindate de 11,2 pentru ruși, contra 1 pentru români. Toate categoriile de arme au luptat cu eroism, dar frontul a fost spart.

Pe 23 august 1944, orele 16,00, la Palatul Regal unde a fost chemat, mareșalul Ion Antonescu a respins categoric îndrumarea combinatorie a Regelui Mihai de a înceta imediat războiul și de a încheia armistițiul. Mareșalul a răspuns cu vehemență că înccheie în condiții bune după stabilizarea frontului și comunicarea către Hitler a dezlegării alianței. În aceste condiții mareșalul Antonescu a fost arestat și destituit din funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri (prim-ministru), ținând seama de situația de pe front.

După proclamația către țară, Regele Mihai s-a retras în Oltenia pentru eliminarea posibilității de a cădea prizonier al trupelor germane. In răstimpul cât Regele era plecat, generalul Constantin Sănătescu, noul Președinte al Consiliului de Miniștri predă pe mareșalul Antonescu comuniștilor. Dacă nu îl preda putea muri în bombardamentul german asupra Palatului Regal și scăpa de prizonieratul în URSS și de procesul mascaradă când a fost condamnat la moarte.

In urma demersului telegrafic al noului guvern român, premierul sovietic Veaceslav Molotov a comunicat la 26 august 1944, guvernelor britanic și american prin ambasadorii de la Moscova ai acestor guverne, că guvernul sovietic a consimțit să amelioreze condițiile sovietice de la 12 aprilie 1944, oferite „Opoziției” prin reducerea despăgubirilor de război, prin stabilirea unei zone libere de reședință a guvernului și să acorde un termen limită de 15 zile trupelor germane de a părăsi România. Nici una din aceste condiții nu a fost respectată și nici Declarația solemnă din 2 aprilie 1944 a lui Molotov, anume că, „URSS nu urmărește dobândirea vreunei părți a teritoriului românesc sau schimbarea orânduirii de stat existentă în România” (Radio Moscova).

Delegația română plecată din țară la Moscova la 29 august pentru semnarea armistițiului, a trebuit să aștepte douăsprezece zile în condiții de izolare. În acest timp, în țară, armata sovietică lua prizonieri ostașii armatei române, iar mijloacele materiale întâlnite erau luate captură de război.

Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu precizează că URSS a deportat, după încetarea luptelor, 170000 ostași români, 40000 dintre ei fiind închiși în lagărul de filtrare de la Bălți (Basarabia), unde a fost produs un adevarat genocid. După unii autori este vorba de „un Katyn românesc”.

În cursul celor două zile de dezbateri de la Moscova cu delegația română (10-12 septembrie 1944), ambasadorii Marii Britanii și SUA nu au intervenit în discuții decât pentru a întări afirmațiile neînsoțite de probe ale delegației sovietice. Convenția de Armistițiu a fost semnată la 12 septembrie 1944 la capătul unor nereușite intervenții ale delegației române. România a fost tratată ca țară învinsă, nu i s-a recunoscut cobeligeranța, deși i s-a cerut participarea cu trupe contra puterilor Axei, armata română achitându-se cu mult peste cererile Moscovei. Despăgubirea de război impusă României pentru pagubele provocate URSS a fost fixată la 300 milioane dolari aur, plătită în mărfuri, ulterior efectiv triplată printr-o interpretare oneroasă. În ce privește situația teritorială a României, referitor la Ardealul de Nord, istoricul Steliu Lambru face o analiză succintă și pertinentă : „Trebuie menționat că până la încheierea păcii orice variantă privind Ardealul de Nord a rămas posibilă. Indepedentiștii (susținători ai Transilvaniei independente sub protectorat sovietic) au avut o pondere însemnată în ședințele guvernului sovietic, iar planul de anexare a Maramureșului la Ucraina Transcarpatică din decembrie 1944 până în februarie 1946 a fost o intenție clar exprimată în direcția creerii unei noi republici sovietice. În cele din urmă propunerea diplomației maghiare de a se conferi autonomie Transilvaniei a fost respinsă, dar a fost adoptată cea privind crearea Regiunii Autonome Maghiare, menită să fie calea de mijloc ”

Adăugăm noi faptul că URSS socotea că Moldova Sovietică trebuie să fie până la Carpați.

Ajungem astfel la Planul Valev al „Complexului Dunării de Jos” (1964), când România rămânea numai cu Câmpia Dunării.

Rezultă faptul, că prin actul de la 23 august 1944 Majestatea Sa Regele Mihai a salvat existența statală a româniei.

Recunoștință și amintire veșnică Majestății Sale Regelui Mihai I al Tuturor Românilor !

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1 Channuyer Christian „Casele regale și suverane din Europa” (cu o prefață de Majestatea Sa Regele Mihai I al României), Editura Gavrilă, București, 1996.

  1. Coposu Corneliu „Armistițiul din 1944 și implicațiile lui”, Editura „Gândirea Românească”, București, 1990.
  2. Cristescu Sorin „Cu inima zdrobită”, în Magazin Istoric, sept. 2017, anul L, serie nouă, nr. 9 (606).
  3. Duca I.G. „Amintiri politice”, vol. III, Munchen, Jon Dumitru, Verlag.
  4. Lambru Steliu „Ardealul luat în 1940 Regelui Carol al II-lea…a fost dat înapoi Regelui Mihai I”, în „Historia”, octombrie 2011, (An XI, nr. 118).
  5. Launay, Jaques de „Mari decizii ale celui de Al Doilea Război Mondial 1942-1945”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.
  6. Pandea Adrian, Pavelescu Ion, Ardeleanu Eftimie „Românii la Stalingrad”, Editura Militară, București, 1992.
  7. Pisoschi Al.- Gr. „Actul de la 23 august 1944, o hotărâre necesară”, în „Coroana de Oțel”, nr. 127 (iulie-august-septembrie) 2012.
  8. Pisoschi Al.- Gr. „Din nou despre Actul de la 23 august 1944”, în „Coroana de Oțel”, nr 140 (octombrie-noiembrie-decembrie) 2015.
  9. Rădoi Ecaterina „Viața Regelui Mihai”, Editura „Mașina de scris”, București, 1988.
  10. Traxus Ares „Cum ar fi arătat harta României fără 23 august 1944, un posibil scenariu”, în „Vatra română. Etnogeneză și continuitate”, martie, 8, 2016.
Matt Dumba Jersey 
%d bloggers like this: