Prof.univ.dr.ing. Alexandru-Grigore PISOSCHI

1. Aniversări și evenimente regale

La 14 martie (stil vechi)/26 martie (stil nou) 1881, prin legea adoptată de Parlament și aprobată de Suveran, Principatul României a fost inălțat le rangul de REGAT.

Tot în luna martie, în ziua de 26, zi de bun augur, dacă ținem seama de Proclamarea Regatului României conform stilului nou, s-a născut ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei. Cu ocazia acestei sărbători, Îi transmitem cele mai sincere și mai calde urări de sănătate, prosperitate, inspirație și reușite în acțiuni, precum și tradiționalul LA MULTI ANI !

Ținând seama de evenimentele amintite, Suveranii României au fondat o serie de distincții astfel :

– Ordinul „COROANA ROMÂNIEI”, instituit de Regele Carol I la 14 martie 1881 cu deviza „Prin noi înșine”, desființat la instaurarea regimului republican și reînființat de Majestatea Sa Regele Mihai la 30 decembrie 2011, ca ordin dinastic, având ca zi de sărbătorire 14 martie ;

– Decorația Regală „NIHIL SINE DEO”, instituită de MS Regele Mihai la 30 decembrie 2008, având ca zi de sărbătorire 20 aprilie, ziua de naștere a Regelui Carol I (pe stil nou) și ziua în care a fost ales ca Principe Domnitor ;

– Decorația Regală „CRUCEA CASEI REGALE A ROMÂNIEI”, instituită de MS Regele Mihai la 10 Mai 2008, având ca zi de sărbătorire 26 martie, ziua înălțării României la rangul de regat, conform stilului nou ;

–  Medalia „CUSTODELE COROANEI ROMÂNE”, instituită de MS Regele Mihai la 30 decembrie 2011, cu un regulament modificat prin altul nou la 26 noiembrie 2014, având ca zi de sărbătorire 3 mai, ziua de naștere a Reginei Mamă Elena.

2. Evenimente și situația internațională înainte de proclamarea României ca Regat.

–  După izbucnirea războiului franco-german (prusian) la 19 iulie 1870, simpatiile româno-franceze se manifestă din plin, simpatii pe care Principele Carol I le-a tratat cu înțelegere și răbdare.

Una din consecințele manifestărilor de simpatie față de Franța a fost și numita de Nicolae Iorga „ridicula republică de câteva ceasuri a lui Candiano Popescu” de la Ploiești (8 august 1870) și parodiată de Caragiale în piesa de teatru (comedie în trei acte) „D-ale  carnavalului” și în schițele „Boborul”, „La kilometru” sau comedia „Conu Leonida față cu reacțiunea” .

– În 1870 are loc falimentul trustului Stroussberg, trust care se angajase să construiasca rețeaua de căi ferate a Romaniei (un fel de Bechtel avant la lettre), care a dus la căderea guvernului român.

– La 10 martie 1871 a avut loc la București o manifestație antigermană, când colonia germană a dorit să celebreze ziua Kaiserului, manifestație dirijată de liberalii radicali, care l-a determinat pe Principele Carol I să amenințe cu abdicarea.

– Având în vedere iminența războiului ruso-turc, au loc la Livadia (Crimeea) convorbiri preliminare privind condițiile trecerii armatelor rusești pe teritoriul României către Balcani (septembrie 1876).

–  La 10 Mai 1877 (stil vechi)/ 22 Mai (stil nou) România își declară Independența de Stat ca urmare a voturilor Camerei Deputaților și Senatului date în seara precedentă.

–  La 4 aprilie 1878 România și Rusia, prin reprezentanți, au semnat Convenția prin care România permitea armatelor ruse să traverseze teritoriul României spre Balcani, în schimbul obligației de a respecta integritatea teritoriului României.

–  După înfrângerea Imperiului Otoman de către armatele ruso-romăne are loc Tratatul de la San-Stefano (lângă Istanbul) la 3 martie 1878, între Rusia și Turcia la care România nu a fost invitată și nici nu a fost consultată. Puterile europene, nemulțumite de hotărârile luate, au convocat Congresul de la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878) la care România nu a luat parte, dar i s-a permis să-și spună punctele de vedere prin I.C. Brătianu. Peste voința României aceste tratate au stabilit condiții grele pentru noi, în principal : cedarea Sudului Basarabiei, respectiv județele Cahul, Bolgrad și Ismail, către Rusia, în schimbul Dobrogei, ștergerea datoriei Stroussberg și rezolvarea „chestiunii evreiești”.

Predarea teritoriului Sudului Basarabiei s-a dorit de către Rusia să fie făcută cu acte, ca în 1857, dar Suveranul României nu a dorit acest lucru ca să nu fie o recunoaștere. România a comunicat Rusiei numai atât : „teritoriul vă stă la dispozitie”, acest lucru după retragerea autorităților române civile și militare.

În privința Dobrogei, România primea Delta Dunării cu insulele de pe brațul Chilia, primea Insula Șerpilor, iar hotarul de sud al Dobrogei era stabilit inițial cu orașul Silistra la noi, (linia de hotar  vest Silistra – Mangalia). Datorită protestului României privind cedarea Sudului Basarabiei, respectiv nerespectarea acordului din 4 aprilie 1878 de integritate a teritoriului românesc, Rusia a insistat ca orașul Silistra să fie dat Bulgariei. In plus Rusia a cerut României ca cel puțin câțiva ani să i se permită să treacă cu armatele prin Dobrogea către Bulgaria.

În legătură cu problema evreiască, potrivit Constituției din 1866, erau priviți ca cetățeni români numai cei care erau creștini. Îndeplinirea acestei cerințe s-a făcut prin naturalizarea individuală, dar România a fost nevoită să primească evrei din Galiția și din părțile învecinate, în special cei intrați în țară ilegal, în total 300.000 persoane față de 80.000 români în zona de Nord a Moldovei.

– La 14 noiembrie 1878 are loc unirea Dobrogei cu patria mamă România. În prealabil s-au stabilit fondurile necesare pentru reorganizarea teritoriului, apoi s-a stabilit o delegație română pe lângă comisia europeană însărcinată să stabilească granița de Sud. Principele Carol I dă o Proclamație către dobrogeni, indiferent de neam și credință religioasă, apoi un ordin către trupele care vor ocupa Dobrogea. A fost abolită dijma otomană și s-a introdus un sistem mai ușor de taxe. Prin Decret Domnesc au fost garantate proprietățile locuitorilor care le abandonaseră în timpul războiului.

La 14 noiembrie 1878, Principele Carol I  ajunge la Brăila unde a fost primit de primul-ministru I.C. Brătianu, generalul G. Angelescu, comandantul Diviziei ce urma să ocupe militar Dobrogea, prefectul județului, primarul Brăilei, consilieri locali și numeroși cetățeni. Principele Carol I, primul-ministru Brătianu, generalul Angelescu și episcopul Dunării de Jos Iosif Gheorghian (1879 – 1886) s-au îmbarcat pe vasul „Stefan cel Mare” și au debarcat în Dobrogea la Ghecet. Aici Principele Carol I a urat trupelor române „drum bun” și s-a întors la București. Autoritățile civile și militare au ajuns la Măcin, apoi la Babadag, după care, la 18 noiembrie la Tulcea și la 23 noiembrie la Constanța.  În calitate de prefecți au fost numiți N. Oprean la Constanța și N. Catargiu la Tulcea.

Episcopia Dunarii de Jos, după pierderea Sudului Basarabiei, își mută sediul de la Ismail la Galați și va prelua, în 1879, județele Tulcea și Constanța, episcop fiind P.S. Iosif Gheorghian (1879-1886).

– Din 1880, Austro-Ungaria dorea instaurarea unei comisii mixte europene cu drept de control asupra navigației pe Dunăre, ceea ce era o încălcare a suveranității României.

–  La 1 martie 1881, Împăratul Rusiei Alexandru al II-lea (Nicolaevici), alături de care a luptat Principele Carol I este asasinat de nihiliștii ruși.

3. Proclamarea Regatului României și recunoașterea sa.

După recunoașterea Independenței de Stat a României, Principele Domnitor Carol I ia titlul de ALTEȚĂ REGALĂ, cu gândul la înălțarea ulterioară a statului, fiind sfătuit și de tatăl său Principele Karl-Anton dar și de cancelarul Bismark, mai ales după rezolvarea diferendului Stroussberg prin răscumpărarea afacerii de către România. Trebuie menționat că anterior, Kogălniceanu a sfătuit pe Principele Domnitor să ia titlul de „mare duce” sau „mare prinț”, dar Principele Karl-Anton a propus titlul de „Rege al României”, nu al românilor, pentru a nu irita Austro-Ungaria care avea o populație numeroasă română. Titlul de Alteță Regală a fost recunoscut întâi de Italia, apoi de Rusia și Franța și în final de Germania. Politicienii români s-au  grăbit pentru dezbaterea legii privind înălțarea României la rangul de regat, cu toate că Principele Carol I insista ca să treacă doliul după țarul Alexandru al II-lea al Rusiei. Problema regalității era înaintată și miniștrii se temeau „să nu întâlnească greutăți din partea străinătății”. Generalul D. Lecca propune Camerei să se proclame Regatul Român. Uimire, aplauze frenetice. Camera trece imediat pe secții, apoi generalul Lecca, numit raportor, propune un proiect de lege :

Art. 1 Principatul României este înălțat la rangul de Regat iar Prințul Carol I de Hohenzollern ia titlul de Rege ;

Art.  2 Prințul moștenitor ia titlul de Alteță Regală Prinț Moștenitor.

În Parlament, C.A. Rosetti, președintele Camerei, antidinasticul de altă dată, ține un discurs entiziast. Alexandru Lahovary, liderul grupului conservator, declară că propunerea va fi votată de conservatori în unanimitate. Se trece la vot – 80 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot contra. Ion Brătianu încheie discuțiile. Peste o oră la Senat, după prezentarea legii de către primul ministru iau cuvântul Ion Ghica, Vasile Alecsandri și Lascăr Catargiu care susțin ideile. Unanimitate de voturi : 40 de voturi pentru.

Deputații și senatorii se îndreaptă spre Palat pentru a se sancționa legea de Suveran. Știrea se răspândește imediat și mulțimea invadează Calea Victoriei (fostă Podul Mogoșoaiei) pentru a-i aclama pe Suverani care salută mulțimea de la fereastră. Dimitrie Ghica, președintele Senatului transmite mesajul Parlamentului.

Principele Carol I răspunde :

„Țara este de părere că în situația pe care a dobândit-o acum și prin puterea ei națională dovedită prin fapte trebuie să se ridice la rangul de Regat.

Eu primesc dar titlul de Rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României, sigur fiind că nu se va desface deloc legăturile strânse care mă unesc cu poporul meu prin luptele și greutățile ce împreună am infruntat. Să dea Dumnezeu ca primul Rege al României să se bucure de aceiași dragoste care a răsplătit pe ultimul Principe de toate necazurile. Pentru mine, prețuiesc iubirea acestui nobil popor, căruia i-am consacrat toată existența mea, mai mult decât măreția și strălucirea unei coroane !”

Regele, mereu aclamat semnează legea in fața tuturor. Urale nesfârșite „Trăiască Regele”, „Trăiască Regina”.

Din străinătate sosesc declarații de recunoaștere a noii poziții a României : prima țară, Imperiul Otoman, apoi Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia și Austro-Ungaria. Franța este ultima care recunoaște regalitatea – la 1 aprilie.

Românii din imperiile învecinate, respectiv basarabenii, bucovinenii și cei din Transilvania, Crișana, Maramureș și Banat privesc cu speranță la treapta istorică realizată – Regatul României – și la o viitoare unire având în vedere împlinirea a 15 ani de domnie cu deosebite realizări și stabilitate.

Pregătirile pentru încoronarea Suveranilor încep cu stabilirea zilei de 10 Mai 1881, pentru ca data să coincidă cu cea a declarării ca Domnitor a Principelui Carol I, în 1866.

Principele Carol I nu acceptă să i se facă o coroană din aur, ci din zburătura unei țevi de tun capturat de la turci la Plevna. Astfel, coroana de oțel a Regelui a fost confectionată la Arsenalul Armatei din București. Pentru Regina Elisabeta s-a confecționat o coroană din aur având același model ca și cel al Regelui.

La 7 mai sosește la București fratele Regelui, Principele Leopold cu cei doi fii ai săi, Carol și Ferdinand, Ferdinand fiind și Principele Moștenitor al Coroanei României.

La 9 mai coroanele sunt depuse la Mitropolie pentru a fi sfințite. Steagurile armatei sunt depuse în aceiași seară la Palat.

Ziua de 10 Mai începe cu primirea telegramelor de felicitare din partea suveranilor Europei. La orele 12,00 cortegiul regal ajunge în Dealul Mitropoliei. Se trag 21 salve de artilerie in semn de salut. Mitropolitul primat I.P.S. Calinic Miclescu (Mitropolit al Ungrovlahiei) și cu soborul de preoți, între care, în frunte, este I.P.S. Iosif Naniescu Mitropolitul Moldovei și Sucevei ies în întâmpinare. Regele, Regina, Principele Leopold însoțit de fii săi, Principii Carol și Ferdinand intră în Catedrala Mitropolitană pentru a se închina.

Pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru” este amenajată tribuna regală. Alte tribune sunt destinate Corpului Diplomatic și membrilor Guvernului. Patru generali aduc coroanele afară din catedrală unde au stat peste noapte. Mitropolitul primat și un sobor de preoți sfințesc coroanele, moment salutat prin 101 salve de artilerie.

Primul ministru Dumitru Brătianu înmânează pentru semnare un pergament impresionant. Este vorba despre „Actul proclamării Regatului” (53 cm. x 68 cm.). Actul este viu colorat. Pe margini este ornat cu cele mai importante evenimente ale neamului românesc – o adevărată epopee, iar în centru sunt amintite evenimentele din anul 1866 până în 1881. Actul este semnat de Rege, de Regină, de președinții Camerelor, de miniștri și de I.P.S. Mitropoliți Calinic Miclescu și Iosif Naniescu.

Actul reprezinta apogeul organizării politice a statului român modern, după cum, o altă bijuterie, de data aceasta muzicală, reprezintă aceiași epopee a neamului românesc : este vorba de compoziția lui George Enescu „Poema română” care se încheie apoteotic cu Imnul Regal.

Cortegiul se întoarce la Palat, înconjurat de mulțimea entuziastă. În sala tronului, unde s-au strâns demnitarii și oaspeții străini, Suveranii primesc coroanele, Regele din partea președintelui Senatului Dimitrie Ghica și Regina din partea președintelui Camerei Deputaților  C.A. Rosetti.

Regele Carol I rostește următoarele cuvinte :

„Prin serbarea de azi se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani bogată în lupte grele și fapte mari! Sub ocrotirea Constituției și a legilor sale România a făcut progrese mari ; munca neîncetată a bărbaților de stat, vitejia armatei sale și ferma mea încredere în puterile poporului au adus la îndeplinire dorința fierbinte a tuturor. Regatul care e o garanție sigură pentru viitor e azi înfăptuit. Cu mândrie dar primesc această coroană care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de Biserică. O primesc ca un semn al independenței și puterii României !”

Acesta a fost Marele Rege Carol I, care în afară de deviza de pe blazonul Casei Sale, a avut și o alta, ca un crez :

       ”NIMIC PENTRU MINE, TOTUL PENTRU ȚARĂ”

România modernă este de pe vremea Regelui Carol I, nu cum se afirmă de la cea mai înaltă tribună a țării că „România modernă este de la 1 Decembrie 1918” sau că „la 24 Ianuarie comemorăm (sic !) Unirea Principatelor Române”. Poate se găsește cineva ca să-i atragă atenția celui în cauză.

B I B L I O G R A F I E   S E L E C T I V Ă

1.www.familiaregală.ro  „Ordine și decorații”

2.Nicolae Iorga „Istoria Românilor, volumul X 1 Întregitorii” , Editura Enciclopedică, București, 2011.

3.Stelian Tănase „Cum a devenit România regat sub Carol I”, www.stelian-tanase.ro/cum-a devenit-romania-regat-sub-carol-I, 9 oct. 2013 și 14 martie 2014.4. x x x „Memoriile Regelui Carol I al României (de un martor ocular)”, Editura ErcPress, București, f.a.