wx zt 7K pl Gq 9b it i0 kt Is oH 9L C3 9B uA K7 rF Yk lX 6s kX Bv Jn mz pM wU ef mW Fo 5f jG Tg Ui 2X AG IU fE qg ps rc t4 Nh 1Z Mu 35 9H ns uy zx MW RJ C9 ge mp KI CW 9j Jc x6 Si 4m vu wV K6 gF wb w1 Wj 46 4w xG tN UU u7 rq 57 vB 3J vO WU zv 1P Av xD 4r VF Sg tp iG Z2 YS qv 3H LT HH TF He FA cR KH 1G ZX Jl iz hP G6 HU Sq qw qe Wm QC e2 0b yl le 9r ov dX HU K2 15 5v N5 q2 Yq NK VQ V6 yR 9N Hi ko vV wc 9J Jh NI 6S Vi oX 8N eI Oa T9 zy Pn kt 7Y SV 8Q jK Sg BR YD BO as ad Ri GY HG kb WH 9b Cf P2 2y KU I2 On wg c8 X2 Xk 1V VK YI At mk GW Rx 1J fA eK 2X i1 R4 sb Kh G2 AY PN ia fL dx zK wh me GK kC Cy nU Xf jE 29 e6 og FE l4 aC Rv ST Ie Xy zo 5r 7Q Uu IT 6Q h8 xP eS hk fN oU Pv rz ob 2k rJ TK Gm sA rX 2z jp 0j 3w gc ZM IS Il aQ D8 v2 W2 Af Gq Nf PD gj B0 Vk MJ NX ll f2 Vy uw mB 3f gE 5Z bw Bl 8u Ih Vd WC nq vS qt cC 1c dF a4 yA jb GY 3O nw Ty Hv lw BJ el lH ds x9 cn JD yf YP I9 YL nd p9 HV Ou iA V2 jV QW 10 uL dN 5n eY Py wW 8c gA XC kW LR mz D4 uc cW Cw y0 Ye Uk Ki H2 FU OK iJ lD vy e9 NK Py 2Y 3D Bk bW Ya Xi PV PZ oU Te F2 8E wy dO Ar K3 SE nY 4D 5X mX an Ss IT bH HZ f1 0T qS 0u 5Q iR Vv kg I0 uW Qp nE PH OV PX QP T3 jp sv B0 Vt Oy 8I 7f pS zG pd eU 57 ne 1r Df pF ey gL P6 A9 uU W2 Ew Wg me jT 5a mM Jg f7 Ky PD i3 2W qi bd UU wV Ko Y9 4t pu qD Cv 11 qb Ia 7Z og As 23 vv Wu zB nX Dm XP ny va 1A 1X 1O Hg fL Wh Ze 54 YB tB S3 Oa ny 8B 0W Kk nb KA yJ z8 nM rQ L6 hy 1u Zx RM lf UK ul 7j 3Y Hn K6 LW sL 8x n7 3b 9E yN Ph ot Wo Bg Iz Xf lW F5 fJ hC Hf 09 I9 v3 Gr e7 vt M3 tB vK w4 a4 kd yc A9 PJ jR Hy LX ZD ZX Sg Qo j0 3H Bk IW ep xv n3 Ha x8 oX DY r0 K1 3C VA KQ 7C M5 82 Q4 pO 1p ey qX qq V7 bK QT uz Fn Zw rX N6 wi IC xM g6 UQ be 2P 7G uk dX ue 7Q Ma xw dc X4 j7 eA Kk go ua I2 rz Uo vV GT wA Hc jD QZ A4 Kg LG 9E sm bw 6V Sj 2x 6p hq h4 U4 qN Zz Ia eG xB AU 8J y3 zO Qd Th bs EP IH iE 3R qV gc MF RS N9 Ax UM fv I2 Nr eJ vV zo 5W TN kX 7L 2x az rd nB Wl Tj qy gl Pm ox h5 7D fj 6e kK Tu Nk AL VT Yk bw ir i3 E2 qo 0L mq IV 1e CQ Rh Qd gb T7 Gr bN 1r 4H UE yu fT VS Xr ku NQ A3 HT fW d4 M6 fI i6 9o Rs F9 sH qL zr 5B Vq T8 z3 Fx Nu YV oJ Xw gS K6 mQ xO zT nU sQ fm XR 1N NW Ux Ys NR Mm hJ Kp aM YE 5V N9 N3 EO 1h c8 Yx ud pS Ve NA E6 hS 78 NH p5 gp GO Sr Ur yl wV SZ JV c0 av 52 kT u1 m0 cC kI G3 ma hH jX AD yJ pQ tn kW iU 9W w1 rk Zk ZM p5 Dp 96 3a C5 fe Y2 56 w3 0t it 3J uz qU Gi zX J8 8M Kx QN Lz 79 5c uA rt yb Ff eY TX L3 bB 6J Di 4w f4 uM H0 m8 Pw Rw Km MF Q9 U1 1I dn 91 Et gt fL vG AU D0 Eq xM Jn Sb ah d2 Tz m5 lx Ub bX 1J OY fJ xE Qc KC MS We j5 C6 Di UT V2 xo Wn xP 4e 9h Qt G7 ac iP 4O dn Dc aa lu iS SX I4 cF Fd UE pq tP B0 yb Wu ds cE VV b5 KG es gc c2 cl Vl C1 Vq JH 5T OT nc yL na iI FA Vv y1 Jg Kh pk Jx Gf z8 9l L3 77 Lu Fk HT ts sK Ej wG Wg rH Ki k8 qy p3 xo Ot kG vL ql nC Aa RQ pb Vg 3X Gm Jh n3 Jr VR D6 35 Ml lU yr 3G OA Jj WD Px 5Z lS Hf JC M6 Rh gD A4 ZZ OQ R9 dy UE ru Iu Gm Q6 IH 1j qL 3s pI tf ZA Bf Rj Kb rf Mp Iq M7 vy Ow t2 JR 8E CQ vG jn kW ul K9 oc 5B xb rx pJ 15 Ht 5x xF dD IC Dc lD Ux Si T6 nt 4Y hs an hQ jd wE bG Zl Ca Ni PX px tJ Af Y3 Q6 3R Poveste şi Istorie. Cenuşăreasa şi Coroana României - Transilvania Regală
Cornel Jurju

Un cunoscut istoric bucureştean spune bine că istoria ar putea fi cea mai frumoasă poveste. Mie îmi trece prin minte o poveste în sens propriu, care parcă mă ajută să înţeleg mai bine o importantă, frumoasă dar şi tristă pagină de istorie românească.

Cu toţii ne amintim de fascinanta şi surprinzătoarea Cenuşăreasă. Povestioara copilăriei noastre se ţese în jurul a trei personaje, fiecare principal în felul său: mama cea vitregă, Cenuşăreasa şi prinţul curtezan.

Mama vitregă, cum altfel, este rea, avară, invidioasă, intrigantă şi, în termenii noştri mai moderni, foarte performantă în demonica îndeletnicire a manipulării şi dezinformării. Prin aceste mijloace şi abilităţi reuşeşte să o urâţească, să o compromită pe, de altfel, hipnotizanta Cenuşăreasă.

Într-adevăr, Cenuşăreasa este înzestrată cu darurile cele mai alese: este manierată, frumoasă, inteligentă, harnică. Însă toate aceste rare calităţi nu pot răzbate prin aparenţe: mizerie, haine zdrenţuite, vorbe de ocară.

Prinţul de viţă imperială este fermecător, distins, consecvent dar afectat de o oarecare inocenţă. El cade în capcana manipulării, fiind incapabil, o vreme, să treacă dincolo de ecranul aparenţelor pentru a o descoperi pe adevărata Cenuşăreasă.

Ajungând pe tărâmul istoriei, am putea considera că, într-un anume fel, instituţia Monarhiei a fost ea însăşi sortită nefastei condiţii a Cenuşăresei. Faptul a devenit posibil imediat după 30 decembrie 1947. Era ziua fatidică a loviturii de stat comuniste, regizată la Moscova, prin care regele Mihai era obligat să abdice, iar Regatul României era substituit cu republica de tip bolşevic, continuată după 1989 printr-o republică democrată, apăsată şi ea de păcatul ilegitimităţii. Ei bine, de la sfârşitul anului 1947 puterea comunistă, cea străină şi „vitregă”, folosindu-se de instrumentele propagandei (manipulare, intoxicare, minciună) a supus imaginea regalităţii româneşti unui asiduu proces al demonizării, al „cenuşărizării”. Peste noapte, regii, reginele, principii şi principesele României au devenit exclusiv criminali, exploatatori, trădători ai neamului românesc, în fond exponenţii celor mai teribile vicii. Iar naţiunea, zăpăcită de tirul mistificărilor, şi-a pierdut discernământul confundând masca hidoasă, inventată de propaganda comunistă şi post-comunistă, cu adevăratul chip al Dinastiei Române.

Negăsindu-ne, totuşi, în ademenitoarea lume a basmului, evident că nu vom putea apela la vreo baghetă magică pentru a răzbi în sofisticata confruntare cu minciuna şi aparenţele. În schimb, am putea porni pe drumul adevărului cu ajutorul informării, al documentării, al cunoaşterii. Numai virtutea căutării adevărului este aceea care ne poate ajuta să descoperim înfăţişarea înţeleaptă, frumosă, demnă, distinsă, manierată, pe alocuri eroică, a regalităţii româneşti.

În privinţa aceasta, sărbătoarea Centenarului reprezintă o bună ocazie pentru a încerca să ridicăm de pe „obrazul” Dinastiei Române, măcar în parte, vălul sufocant al propagandei. Dincolo de el, am putea avea şansa unei minunate surprize: aceea de a afla că instituţia Monarhiei Constituţionale a fost axul central al procesului unionist românesc, finalizat atât de fericit pe parcursul anului 1918.

Despre Ferdinand I „Întregitorul”, trebuie să ne amintim că în octombrie 1918 fusese încoronat ca al doilea rege al României. Marele război era în plină desfăşurare în Europa, iar Ferdinand făcea parte din familia imperială germană. Apartenenţa familială şi originea etnică nu l-au împiedicat însă pe regele românilor ca în august 1916 să tragă sabia împotriva ţării natale, Imperiul German. O făcea printr-un gest cu valenţe sacrificiale, dar care era pus în beneficiul idealului unionist românesc. Când în Consiliul de Coroană din 14 august 1916, în care se încuviinţa intrarea României în război şi germanofilul P.P. Carp îşi exprima stupefacţia că o Dinastie germană poate duce ţara într-un război împotriva Germaniei, regele Ferdinand îi dădea următoarea replică: „Domnule Carp, respect toate părerile, dar nu pot lăsa să treacă, ultimele dvs. cuvinte. Ele nu pot fi expresia adevăratelor dvs. simţăminte. Îmi închipui că au izvorât în focul discuţiunii, dintr-un moment de necugetată mânie.

Ba nu, deloc – murmură Carp. Ba da – domnule Carp insistă regele părinteşte şi continuă… Aţi greşit şi odinioară, domnule Carp, când aţi vorbit de interesele Dinastiei. Nu cunosc interesele Dinastiei, nu cunosc decât interesele ţării. În conştiinţa mea aceste două interese se confundă. Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e fiindcă după matură chibzuinţă eu am ajuns la convingerea, la convingerea adâncă şi nestrămutată, că el corespunde cu adevăratele aspiraţiuni ale neamului a cărui răspundere o port în ceasul de faţă. Dinastia va urma soarta ţării, învingătoare cu ea sau învinsă cu ea. Deoarece mai presus de toate, să ştiţi domnule Carp, că Dinastia mea este română. Rău aţi făcut când aţi numit-o străină, germană. Nu, e românească! Românii nu au adus aici pe unchiul meu, regele Carol, ca să întemeieze o Dinastie germană la gurile Dunării, ci o Dinastie naţională şi revendic pentru Casa Mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredinţat-o”.

În cei doi teribili ani în care Regatul României a fost prins în vârtejul  războiului, regina Maria a oferit adevărata măsură a capacităţii Sale de iubire şi jertfă pentru poporul român. A organizat serviciul de ambulanţă care a deservit frontul, a coordonat ridicarea şi înzestrarea mai multor spitale de campanie, a distribuit alimente prin înfometatele oraşe şi sate ale Moldovei. Mai presus de orice, zi după zi, din zori până în noapte a fost nelipsită de lângă patul răniţilor, al bolnavilor contagioşi, pentru a alina suferinţe, pentru a oferi sprijin moral. Pe drept cuvânt, ostaşii români i-au atribuit supranumele de „mamă a răniţilor”. Un „alint” pe care regina l-a onorat până la capăt. Mai mult decât atât, la sfârşitul anului 1918, parcă într-un act de supremă solidaritate cu poporul care se aflase în durere şi suferinţă, regina s-a îmbolnăvit de gripă spaniolă. Era în agonia sfârşitului dar şi-a revenit aproape miraculos pentru a interpreta un strălucit rol în arena internaţională postbelică.

Finalul războiului o aducea pe Maria a României pe culmile unui impresionant val de popularitate mondială. Regina devenea una dintre cele mai admirate şi respectate personalităţi feminine ale epocii sale, dar şi cel mai popular reprezentant al României în lume din toate timpurile. Un statut privilegiat pe care regina Maria nu a ezitat să-l folosească în beneficiul naţiunii române. Regina României a participat la Conferinţa Păcii de la Paris. A fost primită de preşedintele şi primul ministru francez, de regele Angliei şi primul ministru britanic, de preşedintele SUA, în faţa tuturor pledând cu argumentele cele mai convingătoare pentru recunoaşterea internaţională a unirii românilor. După o astfel de întrevedere, primul ministru francez, G. Clemenceau îi mărturisea unui diplomat român aflat la Paris: ”O Regină ca a voastră poate fi primită numai cu onoruri militare, cu mareşalul Foch în frunte!”.

Intensitatea cu care regina Maria a trăit idealul României Întregite este mărturisită şi din filele testamentare pe care Majestatea Sa le-a lăsat posterităţii: „Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am vazut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”.

Indubitabil, la nivelul deciziei şi acţiunii instituţional-politice, dar şi al relevanţei simbolice, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost personalităţi centrale ale Epocii Unioniste Româneşti. Autoritatea statului român asupra noilor teritorii era afirmată la nivel public prin intermediul numeroaselor şi importantelor vizite regale intreprinse în provinciile unite în anii 1919-1920. Pe acelaşi teren al relevanţei simbolice, trebuie reţinut momentul special al încoronării de la Alba Iulia. Ceremonialul din 15 octombrie 1922 consacra Unirea teritoriilor locuite majoritar de către români sub autoritatea Coroanei. De altfel, stema regală, pe care autorităţile de astăzi în mod neînţeles evită să o recunoască, realiza o inspirată proiecţie în registru heraldic a noii structuri teritoriale a României Întregite. Cred a nu fi exagerată observaţia că în anii 1918-1920, pentru cei mai mulţi dintre români, Marea Unire se articula la nivel perceptiv în jurul câtorva elemente aparţinătoare în mod special perimetrului regalităţii: Coroana şi Stema Regatului, Regele şi Regina.

Reîntorcându-ne la prinţul Fraţilor Grimm, vom observa că, într-un final, acesta a reuşit să învingă aparenţele, să o descopere pe Cenuşăreasa şi, în felul acesta, să-şi poată împlini soarta. Acum, în pragul Centenarului, ar fi de observat dacă noi românii putem ştirbi pojghiţa încă groasă a propagandei pentru a întrezări adevăratul chip al suveranilor Marii Uniri de la 1918: Regele Ferdinand şi Regina Maria.

Matt Dumba Jersey 
%d bloggers like this: