Prof.univ.dr.ing. Alexandru-Grigore PISOSCHI

1. CUVINTE PENTRU ÎNCEPUT

     De la început trebuie să menționăm faptul că mișcările sociale de după Marele Act de la 1 Decembrie 1918 se datorează revanșismului ungar contra rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia și apoi a factorilor perturbatori bolșevici de sorginte rusă și apoi rusă și ungară.

Intervenția fățișă bolșevică a început la Iași când autoritățile statale române erau acolo, prin dorința de asasinare a Regelui Ferdinand și transformarea României în republică bolșevică.

La 13/26 decembrie 1918, sub instigare bolșevică, are loc la București, manifestația muncitorilor tipografi, la care au aderat și alți muncitori, instigatorii fiind de origine alogenă. Această manifestație are loc la două săptămâni după revenirea în Capitală a autorităților statale din refugiul de la Iași, din timpul războiului și la trei săptămâni după ce trupele de ocupație germane au părăsit Bucureștii, după primirea ultimatumului de la autoritățile militare romăne.

În 1919, când țara se afla în război, au loc o serie de greve în Valea Jiului (Lupeni, Petrila, Petroșani) cu care unele Federații Sindicale (v. Meridiane) se laudă, după 1989, cu aceste mișcări de protest, „specialiștii” sindicatelor fiind rămași cu cunoștințele de istorie învățate pe vremea lui Stalin.

În martie 1919, la inspirația lui Lenin, Internaționala a II-a Socialistă se transformă în Internationala a III-a Comunistă (Komintern), care va impulsiona intervențiile bolșevice, unele armate, contra României.

Tot în 1919 au loc răscoalele de la Hotin și Tighina iar după terminarea războiului, are loc, în 1920 când țara se refăcea cu greu, greva generală din România, tot de instigare bolșevică.

Partidul Comunist din România, ca secție a Komintern-ului, cu sediul la Moscova, urmărea dezmembrarea teritorială a României. Pentru aceasta, se căuta să se aplice planul bulgarului Vasili Kolarov (secretar general al Komintern-ului, 1922-1924) de împărțire a țării în cinci zone, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banatul și Ardealul. Se urmărea totodată dezmembrarea statelor balcanice pentru crearea în tot acest spațiu de republici sovietice.

În martie 1924 au început la Viena negocieri diplomatice româno-sovietice pentru detensionarea relațiilor bilaterale. Diplomatul sovietic Maxim Litvinov a prezentat guvernului român condus de I.C. Brătianu un plan de desfășurare a unui referendum în Basarabia, respins de delegația română la 2 aprilie. Ca ripostă în 6 aprilie 1924, la Moscova, adjunctul lui Litvinov a făcut următoarea declarație, conform ziarului Pravda :  „Până la desfășurarea unui referendum, vom  considera Basarabia ca parte integrantă a Ucrainei și a Uniunii Sovietice”.

          La 28 iulie 1924 Partidul Comunist din România a fost scos în afara legii.

          La 8 august 1924 Vasili Kolarov și alții au conceput un plan de declanșare a unei revoluții comuniste în România.

          Răscoala de la Tatarbunar (15-18 septembrie 1924) a fost o revoltă antiromânească, condusă de un comitet și agenți militari ai Komintern-ului, sprijiniți logistic și cu trupe din URSS, care au cerut unificarea cu RSS Ucraineană in cadrul Uniunii Sovietice.

2. DESFĂȘURAREA „RĂSCOALEI”, RESPECTIV INTERVENTIA MILITARĂ SOVIETICĂ.

Localitatea Tatarbunar aflată în Sudul județului Cetatea Albă șî

împrejurimile erau zone cu populație românească minoritară ca și cea germană,care i-a sprijinit pe români. Răsculații au provenit din etniile ucraineană, rusă, bulgară și găgăuză.

În vara anului 1924 au avut loc primele acțiuni de pregătire a rebeliunii. La 2 iunie 1924, un grup de oameni înarmați a încercat să traverseze Nistrul în luntri și să debarce pe malul drept (românesc). Grănicerii români au somat grupul să se oprească, dar au fost întâmpinați cu focuri de armă. În apărarea intrușilor au intervenit grănicerii sovietici care au deschis focul asupra malului românesc. Conform rapoartelor grănicerilor, unele grupuri înarmate au reușit să treacă Nistrul fără să fie observate.

Autoritățile bolșevice au înființat comitete revoluționare în județele Cahul, Ismail și Ceatea Albă și au fost răspândite materiale propagandistice antiromânești, chemând populația pentru proclamarea unei republici sovietice a Basarabiei. Astfel, a fost format un comitet revoluționar din activiști bolșevici, anume: Andrei Klușnikov (Nenin) – comisar politic, Iustin Batiscev, Nikita Lisovoi, Ivan Bejan (Kolțov), Leonte Țurcan, Grigori Cernenko, și Andrei Stațenko.

La 12 septembrie 1924, un grup de 27 de persoane mascate a trecut Nistrul și a ocupat localitatea Nikolaevka din județul Ismail, au tăiat firele telefonice și telegrafice, apoi au intrat cu forța în primărie unde au ucis pe primar și pe soția acestuia și pe jandarm, în final, jefuind pe țărani de alimente.

La 15 septembrie 1924, în casa lui Chirilă Nazarenko din Tatarbunar a avut loc o adunare a comitetului revoluționar bolșevic, unde Nenin a întocmit planul atacului comunei Tatarbunar, chiar în acea seară și asupra altor localități pentru răscularea populației. În noaptea de 15/16 septembrie rebelii au pus stăpânire pe comună, fiind taiate firele telefonice și telegrafice și instalate santinele la intrările și ieșirile din comună. Un grup comandat de Grigori Cernenko a atacat postul de jandarmi și a omorât pe comandant și pe cei doi soldați. Nenin le-a comunicat autorităților din sat (primar, perceptor, notar, diriginte de poștă și funcționari) că este revoluție, iar Basarabia s-a proclamat „republică sovietică moldovenească”. Sătenii au fost convocați la sediul primăriei, unde Nenin le-a comunicat că în Basarabia s-a instalat puterea sovietică și că Armata Roșie a intrat în Basarabia pentru a alunga trupele române. Pentru a arăta că sprijină rebeliunea, în zilele de 15, 16 și 17 septembrie, artileria sovietică din Ovidopol, localitate de pe malul stâng al Nistrului, executa manevre militare de tragere. În acea seară, bande de agitatori bolșevici de câte 20 – 30 de persoane au preluat conducerea în satele Cișmele, Achmanghit, Nerișai, Mihăileni și Galilești din Sudul Basarabiei intimidând întreaga populație. Rebelii au creat autorități sovietice, iar persoanele răsculate s-au ridicat la un număr de circa 4000 – 6000, fiind de etnie ucraineană, rusă, bulgară, găgăuză ș.a. Rebeliunea nu a fost susținută de țăranii români (moldoveni) din Basarabia și nici de germanii basarabeni.  Comandantul român al postului de jandarmi din Achmanghit a reușit să fugă în satul Sărata, unde a strâns un grup de 40 de voluntari germani. În dimineața zilei de 16, voluntarii au deschis focul asupra rebelilor conduși de Ivan Bejan (Kolțov). Între timp, Nenin s-a dus la Cișmele unde avea ascunse arme și muniții la Andrei Stanțenko, unul din liderii revoltei. Rebelii de acolo se luptau cu trupele române care veneau din Vest. În dimineața zilei de 17, Nenin a decis să se retragă la Tatarbunar. Luptele au continuat în jurul comunei toată ziua, iar spre seară Nenin a dat ordin trupelor sale, care numărau aproape 200 de oameni, să se retragă la Sud, spre satul Nerișai, unde urmau săfie sprijiniți de Leonte Țurcanu, care dispunea de un stoc mare de arme ascunse. În zorii zilei de 18 septembrie, trupele române au luat cu asalt localitatea Tatarbunar (centrul răscoalei) supunând-o unui bombardament de artilerie. Nemaiputând rezista, Nenin a renunțat la luptă și a ordonat rebelilor retragerea spre Golilești, apoi să încerce să ajungă la Marea Neagră, într-un punct numit Volcioc. Pe drum, trupele rebelilor sunt atacate de o patrulă de frontieră, compusă din 20 de soldați, care s-au luptat cu insurgenții până li s-a terminat muniția după care au fost capturați și dezarmați. Ulterior rebelii au fost ajunși din urmă de un detașament mai mare al trupelor române, rebelii nereușind să reziste, au fost luați 120 de prizonieri. Nenin  a fost împușcat mortal,  în 19 septembrie, de un jandarm, în mlaștinile sărate de la malul mării iar Iustin Batiscev a fost capturat de armată.

La 19 septembrie, după trei zile de lupte, în care au murit sute de rebeli (potrivit unor surse peste 3000) și au fost arestați 489  (287 dintre aceștia fiind judecați) a fost stins principalul focar al intervenției militare bolșevice. Kliușnikov și alți lideri intervenționiști au fost uciși în timpul luptelor cu trupele române. După alte patru zile au fost stinse și celelalte focare ale rebeliunii. Armata Română a participat cu trupe din Corpul III și cu o unitate de marină.

3. DESFĂȘURAREA PROCESULUI

În perioada 24 august – 2 decembrie 1925 s-a desfășurat la Chișinău procesul participanților la revolta armată de la Tatarbunar (supranumit „procesul celor 500”). Dosarul conținea 70.000 de pagini, iar verdictul 180. În cursul procesului au fost anchetate peste 500 de persoane, dintre care 287 au fost inculpate. Avocatul apărării a fost M. Costa-Foru. După finalizarea procesului, majoritatea celor arestați au fost achitați de instanță. Un număr de 85 de rebeli au fost condamnați la pedepse cu închisoarea, majoritatea între 6 luni și 6 ani, doi la 15 ani muncă silnică, iar Iustin Batiscev la muncă silnică pe viață. Dintre cei 85 de condamnați niciunul nu era român. Acest proces a demonstrat faptul că răscoala de la Tatarbunar a fost organizată de URSS.

Procesul a atras reacția vehementă a propagandei sovietice, precum și atenția opiniei publice internaționale. Personalități ale stiinței și culturii ca Romain Rolland, Maxim Gorki, Paul Langevin, Theodore Dreiser, Albert Einstein, Upton Sinclair, George Bernard Shaw, Louis Aragon, Thomas Mann ș.a. au luat apărarea inculpaților, considerăm noi, din lipsă de informare obiectivă, pentru a nu concluziona, din lipsă de discernământ !  În noiembrie 1925 a sosit la Chișinău o delegație vest-europeană (parcă seamănă cu zilele noastre !) condusă de Henri Barbusse (n. 1873 Asnieres-sur-Seine, Franța – m. 1935 Moscova, URSS !), scriitor francez cu convingeri comuniste care a asistat la proces, și care a scris în 1926 o lucrare referitoare la proces : „Călăii” !

Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea, liderul Federației Socialiste Ilie Moscovici (participant și agitator la manifestația muncitorilor tipografi din 13 decembrie 1918) a scris în 1925 :

„La Tatarbunar au fost implicați agenți provocatori ai Internaționalei a III-a, care jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridiculei „Republici Moldovenești”. Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii […] câțiva agenți provocatori asigurându-i că revoluția a început în Basarabia sau că armatele sovietice au pătruns sau sunt pe cale să intre”.

Această viziune a evenimentelor a fost împărtășită de cel puțin un observator extern, profesorul American Charles Upson Clark de la Columbia University, după care  „[…] rebeliunea de la Tatarbunar a fost în esență un exemplu, cel mai frapant, al unui raid comunist organizat din afară […] și nu o revoluție locală împotriva condițiilor intolerabile datorită asupririi românești, așa cum a fost prezentată de către presa socialistă din toate țările”.

Ca urmare a eșecului loviturii de stat din Basarabia, conducerea URSS a hotărât la 12 octombrie 1924 înființarea, pe malul stâng al Nistrului a unui stat artificial denumit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească cu capitala la Balta. Noua republică făcea parte din RSS Ucraineană, avănd 210 km. lungime și 95 km. lățime.