O floare pentru Doina Cornea

O floare pentru Doina Cornea

Cornel Jurju


Trăim vremuri în care suntem mereu mai contaminaţi de nepăsare, de ignoranţă în legătură cu tot ce pare să fie exterioritate. Asta face ca, într-un fel de nesănătoasă decompensaţie, să fim tot mai accentuat interesaţi de noi înşine. Să fim năvăliţi de tiranice vanităţi din care se „hrănesc” obsesiile materialiste cele mai dezagreabile. Interioritatea, creativitatea, visarea ne sunt consumate, epuizate, schimonosite de aceleaşi exasperante fixaţii către cariere, conturi, maşini, vile, vacanţe. Deşertificarea sufletească a egoismului materialist, ne lasă prea puţin loc pentru semeni, spiritualitate sau memorie.

Mai mult decât orice, recursul la memorie indispune, oboseşte, provoacă adesea tâmpe rânjete de superioritate. Nu vrem să mai ştim că nu suntem şi nu putem fi altceva decât ceea ce am fost. Omitem să observăm că memoria contribuie la compoziţia irepetabilă a substanţei identitare individuale şi colective. Nesocotim faptul că în absenţa memoriei riscăm să ne descompunem, să ne pierdem sensul.

În mod evident, nici trecutul recent, sau poate cu atât mai mult acesta, nu-i scapă acestei distructive indiferenţe. Mă întreb, bunăoară, câţi dintre clujeni mai zăbovesc, cu gândul măcar, la pilda existenţială a Doinei Cornea? Câţi dintre noi mai putem spune câteva cuvinte despre Doina Cornea? Câţi dintre numeroşii tineri de astăzi ai Clujului, mai cunosc numele „Doina Cornea”?

Or, Doina Cornea chiar nu este „oricine”, nici pentru oraşul acesta, nici pentru istoria recentă a României. Doina Cornea este cel mai important opozant al comunismului din România anilor ’70 şi ’80. De subliniat: opozant şi nu disident! Ea nu s-a încurcat în subtilităţi de limbaj, metafore, aluzii, „comunismuri cu faţă umană”. Timp de opt ani, a supus „totalitarismul roşu” românesc, ca ideologie şi practică a puterii, unei complete negaţii. Într-un oraş adâncit, asemeni întregii ţări, în frică, laşitate, muţenie, poate complicitate, Doina Cornea a găsit curajul de a scrie şi vorbi liber/răspicat. Tipic oricărui regim totalitar, şi în cazul acesta preţul libertăţii asumate a devenit deosebit de costisitor: interminabile anchete, aresturi, bătăi, calomnii, injurii.

Nu aveau să întârzie nici aprecierile, chiar atitudinile de uimire pentru acest autentic episod de dârzenie pe care, în numele naţiunii române, Doina Cornea îl oferea lumii. Aproape absente acasă, printre români, gesturile de solidaritate şi admiraţie s-au multiplicat în ţările Europei Occidentale, dar şi în America. Nouă, poate, ne lipsea distanţa (ca spaţiu şi timp) pentru a reuşi să înţelegem dimensiunea reală a „cazului Doina Cornea”. În schimb, pentru temeritatea şi elocvenţa sa, izvorâte dintr-o profundă spiritualitate, Doina Cornea a devenit unul dintre românii cei mai cunoscuţi şi preţuiţi în străinătate. Valorizată într-o spaţialitate locală, aceeaşi Doina Cornea se înfăţişază ca românul clujean care a atins, probabil din toate timpurile, nivelul cel mai ridicat de recunoaştere şi notorietate internaţională.

Peste câteva zile (30 mai) Doina Cornea împlineşte 88 de ani. Poate, spre năuca surpriză a multora dintre noi, Doina Cornea este încă în Cluj. Bolnavă, ignorată, uitată, locuieşte în aceeaşi casă care, în deceniul nouă al secolului trecut, se transformase în cea mai importantă redută anticomunistă a României. Între anii 1982-1994, casa şi curtea Doinei Cornea ajunseseră un loc neîntrerupt asaltat de către dispozitivul de represiune comunist (apoi cel f.s.n.-ist) prin intermediul securiştilor, miliţienilor, informatorilor, a miilor de telefoane, scrisori saturate cu ameninţări şi jigniri.

Anul acesta, pe 30 mai, stafiile României brutale, hidoase, necioplite, ar putea fi alungate de pe strada Alba Iulia. Ar putea fi suficientă o floare… O floare propriu-zisă sau o floare a gândului pe care să i-o trimitem Doinei Cornea. Ar fi un indiciu că mai ştim privi în jur, că mai avem suficient discernământ pentru a ne alege corect modelele; că suntem capabili să preţuim normalitatea, curajul, demnitatea, autenticitatea; că, în definitiv, mai rămân speranţe pentru noi înşine.

Ar fi o floare pe care destinatarul, cu tot mai puţinele sale puteri, încă o va mai putea primi şi iubi.

La Mulţi Ani, Dragă Doamnă Doina Cornea!

Adunare Generală CMC

Adunare Generală CMC

CONVOCATOR OFICIAL

În conformitate cu prevederile Statului , se convoacă Adunarea Generală a Clubului Monarhiștilor Clujeni pentru data de 31.05.2017, ora 18 care se va ține in sala Mușlea a Biliotecii Universitare Lucian Blaga, Cluj-Napoca.

Ordinea de zi este următoarea:

1.Darea de seamă cu privire la activitatea desfășurată de Consiliul director de la precedent adunare pina in prezent
2. Bilanțul contabil incheiat la finele anului 2016
3. Aprobarea B.V.C. pe anul 2017
4. Descărcarea de gestiune și aprobarea activității consiliului director
5. Alegerea noului Consiliu Director
6. Discuții libere referitoare la ordinea de zi

Intrarea este liberă pentru persoanele interesate.
La fața locul vor fi membrii ai Clubul ce sunt dornici să vă ofere mai multe informații despre activitățile Clubului.

Vă așteptăm,
Consiliul Director al Clubului Monarhiștilor Clujeni

Câteva precizări asupra Legii Casei Regale a României

Câteva precizări asupra Legii Casei Regale a României

Cornel Jurju


Hotărât lucru, dar zglobia vânzoleală publică de la noi este neîntrerupt bântuită de curiozităţile cele mai uimitoare. Bunăoară, comoditatea, superficialitatea (refuz a mă gândi la reaua intenţie) îi “ademenesc” pe unii în caragieleasca ipostază de a opina şi analiza “lucruri” pe care n-au binevoit a le supune unei prealabile, fie şi minime, cunoaşteri. Rezultă “dări cu părerea”, despre realităţi care, astfel, îşi însuşesc în doze variabile imaginarul, dar care, cu certitudine, generează dezbateri, percepţii, îngrijorări false.

Spre o asemenea situaţie îmi pare că evoluează şi discuţia despre Legea Casei Regale. De când a reapărut în atenţie, acum vreo săptămână, tema a şi fost introdusă în atât de rodatul “proces tehnologic” al mistificării, la capătul căruia conţinutul în sine riscă să devină irelevant. Prioritate au mizele politice, ideile preconcepute, orgoliile, frustrările, care, şi în cazul acesta, asfixiază fireasca aspiraţie către adevăr şi obiectivitate.

Omiţând defăimările, nelipsite în astfel de împrejurări, câteva dintre bizarele “concluzii” merită, totuşi, privite cu atenţie. Demersul îşi poate dovedi utilitatea fie şi pentru a observa distanţa dintre originea/conţinutul intenţiei legislative şi informaţiile, avertismentele “apocaliptice”, multe dintre acestea rostite de către fizionomii “atinse” de gravitate, preţiozitate, omniscienţă sau chiar de clamate “trăiri monarhiste”.

  1. Legea Casei Regale este prezentată ca rezultat al înţelegerilor suspecte dintre Familia Regală a României, ori unii membri ai acesteia, şi conducerea PSD, cu deosebire preşedintele acestui partid, Liviu Dragnea.

         În realitate, o primă iniţiativă legislativă în această speţă datează din cursul anului 2016 şi ea aparţine Guvernului Cioloş. Mai mult, de la începuturile sale, intenţia de legiferare a fost însoţită de ample şi favorabile consultări desfăşurate între Casa Regală şi reprezentanţi ai partidelor parlamentare (PSD, PNL, UDMR), ai Preşedinţiei şi Executivului României. Cel puţin până în acest moment, Legea privitoare la Casa Regală a României, are parte, conjunctură mai rară pentru ambianţa publică românească, de un suport aproape consensual la nivelul spectrului politic relevant şi al celor mai importante instituţii ale statului.

  1. În termeni de un populism accentuat, intenţia de legiferare este înfăţişată publicului sub forma unei nesocotite cheltuiri a “banului public”.

Conform proiectului de lege care urmează a fi depus în Parlamentul României, Casei Regale i-ar putea fi oferite trei categorii de beneficii cu caracter public-bugetar.

Familia Regală va domicilia în Palatul Elisabeta din Bucureşti, primind asupra imobilului, dreptul de folosinţă gratuită pentru o perioadă de 99 de ani. Reglementarea realizează o extensie a situaţiei curente, dar a cărei valabilitate este limitată la perioada vieţii Majestăţii Sale Regele Mihai. Mai trebuie subliniat faptul că Palatul Elisabeta, naţionalizat de către regimul comunist, a fost proprietatea certă a Principesei Elisabeta a României, mătuşa Regelui Mihai, dar pentru care Suveranul a decis să nu-şi exercite drepturile de moştenitor.

Pentru proiectele sale, Casa Regală a României va putea folosi, exclusiv în interesul societăţii, diferite parteneriate cu instituţii publice. Iarăşi am asista la consacrarea juridică a unei situaţii de facto, dar care, din cauza vidului de reglementare, îngreunează relaţionarea cu instituţiile statului.

Conform proiectului de lege, Casa Regală a României va putea beneficia şi de alocări financiare directe din bugetul statului. Şeful Casei Regale va primi o indemnizaţie lunară, similară celei care le este asigurată foştilor preşedinţi ai României. Reglementarea este cumva activă şi în acest moment, însă este restrânsă doar la persoana Majestăţii Sale Regele Mihai, în calitatea Sa de fost şef al statului român. Proiectele Casei Regale, acelea destinate binelui public, se vor finanţa din resurse proprii, dar şi din cele provenite de la bugetul de stat. Pentru facilitarea împlinirii atribuţiunilor şi proiectelor publice, nu şi private, ale Casei Regale va fi creat şi un serviciu administrativ finanţat tot din resurse bugetare. Dimensiunea acestuia ar urma să fie minimală, cuprinzând cel mult 20 de angajaţi.

Iarăşi este necesar a fi semnalat că alocările bugetare directe nu reprezintă deloc o noutate. De la fondare, în 1866, şi până la lovitura de stat comunistă din 30 decembrie 1947, Casa Regală a României s-a bucurat constant de stipendii bugetare. Fiind considerată o instituţie fundamentală pentru România modernă, Casei Regale, prin “lista civilă”, îi era atribuit un buget anual, completat prin veniturile generate de către Domeniile Coroanei, constituite din proprietăţi aparţinătoare statului. Din acest punct de vedere, actualul proiect de lege pare să încerce o revenire, în dimensiuni mult restrânse, la perioada în care Casa Regală se găsea în atribuţiuni constituţionale.

Sarcinile publice, aşa cum sunt ele inventariate şi definite în textul posibilei legi, vizează domenii de activitate importante, dar care s-au aflat în atenţia Familiei Regale şi în ultimul sfert de secol, imediat după repatrierea din 1990: promovarea tradiţiilor şi identităţii româneşti; a produselor şi serviciilor companiilor autohtone; acţiuni caritabile şi educaţionale; angajamente internaţionale în scopul sprijinirii intereselor României şi ale românilor etc.

Punând la dispoziţia Casei Regale a României aceste câteva înlesniri şi resurse, iniţiatorul legii ia în socoteală o dublă motivaţie. Doreşte să recunoască rolul fundamental pe care, de 150 de ani, Casa Regală îl împlineşte, contribuind major la crearea şi dezvoltarea României moderne, dar şi la păstrarea/afirmarea tradiţiilor şi identităţii româneşti. Apreciind importanţa istorică şi prezentă a instituţiei regale, statul este, în sfârşit, dispus să-şi aducă propria contribuţie la sporirea posibilităţilor acesteia de a lucra în avantajul general al societăţii româneşti.

  1. Iniţiativa legislativă mai este asimilată unei tentative ostile a statului republican de “capturare” a Casei Regale a României, prin coborârea sa la condiţia unei oarecare “agenţii guvernamentale”. Totodată, Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, este “bănuită” că, acceptând proiectul de lege, ar renunţa deliberat la obiectivul restaurării monarhiei.

Din acest punct de vedere, chiar din întâiul său articol, legea aduce lămuriri semnificative, definind Casa Regală a României ca o instituţie de “utilitate publică, autonomă”. Mai mult, prin nici una dintre prevederile sale, proiectul de lege nu oferă autorităţilor statului vreo posibilitate de a interveni în conducerea, organizarea sau stabilirea activităţilor instituţiei regale. Drept urmare, Şeful Casei Regale a României va fi desemnat în mod independent din linia succesorală existentă şi în conformitate cu propriile norme statutare. La rându-i, Statutul, care reprezintă temeiul juridic al organizării şi funcţionării instituţiei, va putea fi aprobat şi modificat numai de către Şeful Casei Regale.

În sfârşit, prin nici o propoziţie sau cuvânt, textul proiectului de lege nu crează vreo îngrădire, explicită ori implicită, prin care, în prezent ori în viitor, Casa Regală a României să fie împiedicată a deveni una Domnitoare sau ca poporul român, atunci când va dori, să poată înlocui forma de guvernământ republicană cu aceea a monarhiei constituţionale parlamentare.

Lecturat cu atenţie, cu conştiinţa eliberată de alte condiţionări, Proiectul de Lege cu privire la Casa Regală a României, se desluşeşte ca o premisă legislativă care va funcţiona, de va fi să intre în vigoare, atât în avantajul rolului public al instituţiei regale cât şi al societăţii româneşti.

Iniţiativa legislativă, se înscrie în procesul mai amplu şi de durată, început în anii 90, de reconstrucţie a Casei Regale a României, pe care regimul comunist a încercat din toate puterile să o compromită, să o distrugă. Buna-credinţă şi eforturile proprii sunt esenţiale, dar nu şi suficiente, pentru ca instituţia regală să-şi poată recâştiga forţa şi prestigiul din trecut. Pentru aceasta este nevoie şi de implicarea societăţii, a statalităţii româneşti, conştiente de valoarea “patrimonială” de excepţie pe care o reprezintă tradiţia regală a României, dar şi de potenţialul pe care Casa Regală îl poate “investi” în prezentul şi viitorul naţiunii române. În fond, prin acest demers legislativ, statul român realizează, poate, pasul cel mai important în sensul anulării prejudiciilor pe care, în organizarea sa comunistă, acelaşi stat le-a adus Casei Regale a României, implicit poporului român.

Prin multe dintre articolele sale, Legea Casei Regale va consacra realităţi deja existente. De peste 25 de ani, membrii Familiei Regale sunt angajaţi în acţiuni de caritate, educaţionale, de reprezentare internaţională a ţării etc. Din 1997 şi până astăzi, conform unei recente informaţii cu caracter statistic prezentată de către Principesa Moştenitoare Margareta, Familia Regală a României a susţinut peste 10.000 de angajamente publice în interiorul ţării, dar şi 315 vizite oficiale în străinătate, servind interesele externe ale României. Ori, legea în discuţie nu va face altceva decât să recunoască acest câmp de activitate şi să-i ofere suport suplimentar de dezvoltare.

Dacă va fi adoptată de către Parlamentul României, Legea Casei Regale, va apropia instituţia regală de statutul anterior anului 1948. Casa Regală va deveni o instituţie oficială a României, care va exercita însemnate atribuţiuni sociale, dar şi de reprezentare internă şi internaţională. De aici, se poate anticipa că vizibilitatea, influenţa, prestigiul Casei Regale se vor afla într-un vizibil şi necesar proces de consolidare. Foarte probabil că, odată ce legea astăzi în dezbatere îşi va fi produs efectele juridice şi materiale, atât Casa Regală a României cât şi românii vor fi mult mai apropiaţi de posibilitatea revenirii, neîndoielnic avantajoasă, la forma de guvernământ a monarhiei constituţionale parlamentare.